UDMR și-a ales liderii de grupuri parlamentare: Korodi Attila la Cameră, Cseke Attila la Senat

Korodi Attila va fi liderul deputaților UDMR din Camera Deputaților, iar Cseke Attila liderul grupului UDMR din Senat, ei fiind aleși în cadrul unei întâlniri a noilor parlamentari ai Uniunii, potrivit unui comunicat al UDMR transmis sâmbătă AGERPRES.

Potrivit comunicatului, Korodi Attila și Cseke Attila au declarat că formațiunea trece printr-un proces de schimb de generații, de reînnoire a clasei de politicieni la toate nivelele de reprezentare, adăugând că maghiarii din Transilvania au votat pentru această nouă generație și în favoarea programului electoral reprezentat de noii parlamentari.

"Sarcina noului grup parlamentar este clară: elaborarea, în baza unor consultări și dezbateri, a proiectelor legislative cadru pentru realizarea obiectivelor cuprinse în programul UDMR și care să contribuie la ideea ca maghiarii din Transilvania să nu fie considerați cetățeni de rangul doi ai acestei țări", a subliniat Korodi Attila, citat în comunicat.

AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri SUA / Trump i-a îngropat pe republicani. Democrații preiau controlul în Camera Reprezentanților și Senat, arată rezultatele

2 Ruptură la Casa Albă / JD Vance îl atacă pe Donald Trump după eșecul din alegeri

3 Analiza lui Traian Băsescu după alegerile din SUA: ce spune despre Donald Trump

4 Cutremur în Partidul Republican: cum și-a distrus Donald Trump propria poziție politică

5 Anchetă în SUA după ce PSD a dărâmat guvernul la o lună de la o cină secretă