ULTIMA ORĂ Mișcări de trupe în bazele militare ale Rusiei din Orientul Îndepărtat

Moscova a anunţat vineri o inspecţie neprevăzută a pregătirii de luptă a trupelor sale din Extremul Orient şi a precizat că ele vor exersa mobilizarea în baze militare îndepărtate din Rusia pentru antrenamente, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Manevrele militare ale Rusiei sunt urmărite cu atenţie din cauza mobilizării de trupe din apropierea Ucrainei, care a atras temeri la Kiev şi în Occident că Moscova ar putea pregăti o invazie. Rusia neagă că ar avea un astfel de plan.

Imagini video ale Ministerului Apărării, făcute publice de agenţia de presă RIA Novosti, arată numeroase vehicule blindate şi alte echipamente militare încărcate în trenuri în Districtul Militar Estic.

„Exerciţiile vor permite evaluarea pregătirii trupelor de a desfăşura misiuni necesare după regrupări la distanţe mari de-a lungul teritoriului rus”, a explicat Ministerul Apărării.

Analişti de informaţii open-source ale serviciilor secrete văd de mai multe săptămâni în imagini de pe reţelele de socializare cum sunt transportate echipamente militare grele ruseşti, inclusiv cu trenul.

Rusia a spus că are libertatea să decidă unde îşi mută trupele pe teritoriul său şi că acestea nu reprezintă nicio ameninţare externă.

Rob Lee, analist militar şi membru al Foreign Policy Research Institute din SUA, a spus că exerciţiile vor testa capacitatea unităţilor militare de a finaliza misiuni după efectuarea unor deplasări pe distanţe mari.

„Cel mai probabil este o acoperire pentru mutarea unor unităţi spre Ucraina”, a scris el pe Twitter.


populare
astăzi

1 Ăștia ne iau de proști? / Un liberal s-a întors deja în guvern. Câți or mai fi?

2 Planul lui Trump pentru Ucraina stârnește panică în Europa și la Kiev

3 Cum își racola victimele Alexandru Toader: uși încuiate și șantaj cu examenele / Amănunte abominabile despre prădătorul sexual, fiul fostului ministru T…

4 Banii reținuți din pensiile speciale, returnați cu țârâita până în 2028

5 Fiul lui Tudorel Toader a fost arestat preventiv pentru 30 de zile! Este acuzat de viol și agresiune sexuală