ULTIMA ORĂ Moțiunea depusă astăzi de PSD va fi votată abia în septembrie!/Ciolacu face ce trebuie, prietenii știu de ce...

ULTIMA ORĂ Moțiunea depusă astăzi de PSD va fi votată abia în septembrie!/Ciolacu face ce trebuie, prietenii știu de ce...

Partidul Social Democrat depune astăzi moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban. În documentul intitulat „Guvernul PNL - De la pandemie la pande-mită generalizată” social democrații critică guvernarea PNL pentru gestionarea pandemiei de coronavirus și reproșează liberalilor situația finanțelor publice. Moțiunea ar urma să fie citită în această săptămână, cel mai probabil joi, însă votul prin care Guvernul Orban ar putea fi demis va fi programat abia în septembrie, susțin surse din partid, pentru Digi24.ro .

„Au fost discuții despre data de 7 septembrie. Miercuri vom avea o ședință CEx și vom stabili exact”, susțin sursele citate.

Așadar, moțiunea depusă astăzi de PSD va fi votată abia peste 3 săptămâni. De altfel, social democrații încearcă astfel să evite eventuale probleme de neconstituționalitate, pentru că în Constituție se menționează că moțiunea de cenzură poate fi inițiată o singură dată pe sesiune parlamentară. Interpretarea liberalilor este că în sesiune extraordinară, situație în care se află acum Parlamentul, nu poate fi adoptată o moțiune de cenzură la adresa Guvernului. 

Chiar șeful Guvernului a  declarat luni că i se pare „absurd” momentul depunerii moțiunii , argumentând că „nicio moțiune de cenzură, în ultimii 30 de ani, nu a fost depusă în vacanța parlamentară”. „Și-au pierdut complet busola, nu mai sunt în stare să citească Constituția”, a declarat Ludovic Orban.

PSD vrea să demită Guvernul pentru că Iohannis a apărut într-o poză fără mască

În textul moțiunii de cenzură, PSD le reproșează guvernaților că au impus restricții pe care nu le-au respectat. „Și-au pierdut iremediabil credibilitatea în modul în care au gestionat pandemia. Au spus pe gură că virusul e deosebit de grav, dar s-au purtat ca și cum virusul n-ar fi existat, petrecând fără mască și fără distanțare în clădirea guvernului sau dând petreceri în restaurante cu zeci de invitați și interlopi”, susțin social democrații.

Moțiunea de cenzură redactată de PSD și prin care social-democrații intenționează demiterea guvernului face referire la „chermezele PNL în vremea pandemiei” şi la faptul că președintele Iohannis a apărut fără mască într-o poză făcută la ședința Consiliului European din iunie.

„O națiune întreagă l-a văzut pe șeful statului român, Klaus Iohannis, stând impasibil, fără mască la reuniunile de la Bruxelles, într-un contrast jenant cu ceilalți lideri politici europeni care se conformaseră regulilor de protecție. O națiune întreagă l-a văzut pe șeful Executivului, Ludovic Orban, fără mască, fără distanțare, fumând trabuc la un pahar de whisky, în clădirea Guvernului, după ce tocmai instituise pentru populație obligația de a purta masca în spațiile închise!”, se arată în textul moțiunii.

De asemenea, reproșează liberalilor situația finanțelor publice și „devalizarea bugetului de stat sub paravanul pandemiei”.

„Raportul recent al Curții de Conturi privind cheltuielile publice în timpul stării de urgență a scos la iveală tunurile financiare incredibile date de guvernanți sub paravanul pandemiei. Raportul Curții de Conturi, pe care președintele Iohannis și premierul Orban se fac acum că nu-l văd, ca și cum nu ar fi existat niciodată, ne dezvăluie cea mai mare fraudă guvernamentală din ultimii 30 de ani. Este de-a dreptul revoltător!”, spun social democrații.

„Guvernarea PNL este o guvernare pe datorie. Prezentul și viitorul țării sunt amanetate pe termen lung, din cauza incompetenței fără margini a acestui Guvern. În numai 9 luni de guvernare, Ministrul Finanțelor Publice a împrumutat peste 105 miliarde lei, de 4 ori mai mult decât guvernarea PSD. Cu o viteză de împrumut de 1.000 euro pe secundă, ponderea datoriei guvernamentale a explodat la 40% din PIB în luna mai 2020”, se mai arată în textul moțiunii.



populare
astăzi

1 VIDEO „Era unul dintre foarte puținii oameni pentru care aș fi pus capul jos” / Radu Paraschivescu, despre prietenia pierdută cu Lia Savonea

2 „Asta e tot ce vreau eu”. Reacția virală a unei mame filipineze din România a emoționat internetul

3 Președintele Expert Forum, despre referendumul propus de Nicușor Dan pentru magistrați: „Catastrofală idee”

4 Care a fost cel mai dorit loc de muncă în România în 2025. Top 3 cele mai căutate joburi și ce salarii oferă

5 Directorul Serviciului Național de Informații al SUA neagă relatările despre intențiile lui Putin de a ocupa întreaga Ucraină și părți din Europa