ULTIMA ORĂ România, condamnată de Curtea de Justiție a UE pentru poluarea din București

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a condamnat vineri România pentru că nu a luat măsuri pentru a combate poluarea din București, potrivit minutei de ședință.

România a fost trimisă în judecată de Comisia Europeană, care a cerut constatarea eșecului în îndeplinirea obligațiilor asumate prin tratatul de aderare. Mai precis, Comisia Europeană reclamă că valorile – limită pentru concentrațiile de PM10 (pulberi fine cu efecte nocive asupra sistemului respirator) au fost depășite sistematic și persistent în București din 2007 și până în 2014 inclusiv.

Decizia CJUE:

România, pe de o parte, prin nerespectarea sistematică și persistentă, din anul 2007 și până cel puțin în anul 2016, a valorilor‑limită zilnice pentru concentrațiile de PM10 și prin nerespectarea sistematică și persistentă, din anul 2007 și până în anul 2014 inclusiv, cu excepția anului 2013, a valorilor‑limită anuale pentru concentrațiile de PM10 în zona RO32101 (București, România), nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 13 alineatul (1) din Directiva 2008/50/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 mai 2008 privind calitatea aerului înconjurător și un aer mai curat pentru Europa coroborat cu anexa XI la aceasta și, pe de altă parte, nu și‑a îndeplinit, în ceea ce privește această zonă, începând din 11 iunie 2010, obligațiile care îi revin în temeiul articolului 23 alineatul (1) din această directivă coroborat cu anexa XV la aceasta, în special obligația prevăzută la articolul 23 alineatul (1) al doilea paragraf din directiva menționată, de a se asigura că perioada de depășire este cât mai scurtă cu putință.

 


populare
astăzi

1 Recomandarea Barclays către investitori: Vindeți titlurile României și cumpărați-le pe cele ale Ungariei!

2 Modul cum Iranul folosește rachetele nedumerește analiștii militari. Ce ar putea semnala acest lucru

3 Da, este Trump la Moscova. Este de amintit ce-a făcut după ce s-a întors de acolo...

4 Cum a reușit Iranul să lovească unde americanii păreau invincibili. Adevărul incomod pentru Trump: „Asta arată o evaluare greșită”

5 O diplomată aflată la post în Emiratele Arabe Unite critică Parlamentul pentru că a permis SUA să folosească baza Kogălniceanu