ULTIMA ORĂ Rusia plantează în Donbas „mine fluture”, care fac un număr mare de victime în rândul copiilor

Trupele rusești plantează mine antipersonal PFM-1 în Donbas, însă aceste mine de tip „fluture” sunt profund controversate deoarece fac multe victime în rândul copiilor care le confundă cu niște jucării, afirmă ministerul britanic al apărării în evaluarea de luni dimineață.

Mine „fluture” rusești PFM-1Foto: Wikimedia Commons

Ce spun serviciile militare britanice:

  • Este foarte probabil ca Rusia să amplaseze mine antipersonal pentru a-și proteja teritoriul ocupat și a împiedica libertatea de mișcare de-a lungul liniilor sale defensive din Donbas.
  • Aceste mine au potențialul de a provoca victime pe scară largă atât în rândul militarilor, cât și al populației civile locale.
  • În Donețk și Kramatorsk, este foarte probabil ca Rusia să fi încercat să utilizeze mine antipersonal PFM-1 și PFM-1S cu dispersie. Denumită în mod obișnuit „mina fluture", seria PFM-1 este o armă profund controversată și nediscriminatorie.
  • PFM-1 au fost folosite cu efecte devastatoare în războiul sovieto-afgan, unde se presupune că au mutilat un număr mare de copii care le-au confundat cu jucării.
  • Este foarte probabil ca stocul din epoca sovietică utilizat de Rusia să se fi degradat în timp și acum minele să fie extrem de nesigure și imprevizibile. Acest lucru reprezintă o amenințare atât pentru populația locală, cât și pentru operațiunile umanitare de deminare.


populare
astăzi

1 Scandalul din AUR / Mesajele pe WhatsApp care o demască pe Ariadna Cîrligeanu și îl înfundă pe Simion

2 VIDEO Priviți, Ucraina a început să-i plătească Rusiei cu sec! Prima victimă, Belgorod...

3 VIDEO Filmați pe ascuns în pat și la duș chiar de prietenii care i-au invitat la cabană

4 Cum a fost protejat fiul lui Tudorel Toader la Universitatea din Iași, deși era acuzat de viol

5 O nouă telenovelă la Casa Albă / Nunta de 10 milioane de dolari și banii dispăruți care au împărțit tabăra lui Trump