ULTIMA ORĂ Un vaccin dezvoltat de Universitatea Oxford determină imunizarea față de Covid-19. Urmează un studiu clinic pe scară largă

Un vaccin împotriva coronavirusului dezvoltat de Universitatea din Oxford (Marea Britanie) este sigur și produce imunizarea celor cărora le-a fost administrat, arată rezultatele unui studiu clinic realizat pe 1.077 de pacienți și citat de  BBC .

Studiul clinic a arătat că virusul injectabil a dus la apariția de anticorpi și celule care luptă împotriva coronavirusului.

Rezultatele studiului clinic sunt încurajatoare, arată BBC, dar pentru validarea lor finală mai este nevoie de un studiu pe eșantioane mult mai mari de populație.

Guvernul Marii Britanii a comandat deja 100 de milioane de doze din vaccinul dezvoltat de cercetătorii Universității din Oxford.

Vaccinul, numit ChAdOx1 nCoV-19, este dezvoltat cu o viteză fără precedent, la fel ca toate celelalte vaccinuri-candidat. El este dezvoltat pe baza unui virus care provoacă răceala comună la cimpanzei și care a fost modificat genetic pentru ”a semăna” cu coronavirusul. Prin urmare, el atrage un răspuns al organismului care împiedică și infectarea cu Covid-19, potrivit BBC.

Foto: Pexels.com



populare
astăzi

1 Greșeala care îi lasă fără bani pe noii pensionari: termenul strict din lege / Cu cât timp înainte se poate depune dosarul de pensionare și cât durează …

2 Cum se calculează indexarea, câți bani pot primi pensionarii și ce prevede legea, dacă pensiile ar crește de la 1 ianuarie 2027

3 VIDEO Acesta este viitorul României, asta ne dorim?

4 VIDEO Da, aceste imagini sunt din Sankt Petersburg și reprezintă noua realitate din Rusia

5 VIDEO Excepționalul text scris de Adrian Papahagi despre ce se întâmplă în Franța...