Un acționar la Murfatlar, adus cu mandat la DNA

George Ivănescu, acționar la compania de vinuri Murfatlar, a fost adus cu mandat, luni, la Direcția Națională Anticorupție (DNA) pentru a fi audiat de procurori în dosarul în care se fac cercetări pentru evaziune fiscală de 600 milioane lei.

Procurorii DNA efectuează 28 de percheziții în Capitală și în județele Constanța, Ilfov, Buzău și Prahova, într-un dosar privind fapte comise în perioada 2010 — 2014, asimilate infracțiunilor de corupție și evaziune fiscală.

Potrivit unor surse judiciare, perchezițiile vizează mai multe firme care produc și comercializează băuturi alcoolice iar prejudiciul estimat este de aproximativ 600 milioane lei.

"Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciunea săvârșirii, în perioada 2010 — 2014, a unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție și de evaziune fiscală. În cursul dimineții de 17 octombrie, ca urmare a autorizării de către instanța competentă, sunt efectuate percheziții în 28 locații situate în municipiul București și în mai multe localități din județele Constanța, Ilfov, Buzău și Prahova, reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice", se preciza într-un comunicat al DNA transmis AGERPRES.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Bani de la stat pentru îngrijirea părinților: condiția legată de serviciu

2 Haos în PSD pe tema reformei / partidul vrea desființarea forțată a tuturor comunelor sub 3.000 de locuitori, dar și a orașelor care au scăzut sub prag…

3 Scandal și amenințări în PSD: Claudiu Manda își pune miniștrii la punct cu demiteri

4 Lideră PNL, sub control judiciar pentru o evaziune fiscală de peste 2 milioane lei

5 Profețiile apocaliptice ale lui Peter Thiel: cine este noul „anticrist” în viziunea miliardarului