Un alt iaht care i-ar aparţine unui oligarh rus a fost confiscat în Italia

Un alt iaht care i-ar aparţine unui oligarh rus a fost confiscat în Italia

Autorităţile italiene au confiscat un alt iaht de mari dimensiuni care i-ar aparţine unui miliardar rus aflat pe lista de sancţiuni a UE, relatează dpa.

Iahtul de aproape 143 de metri lungime, estimat la o valoare de circa 530 de milioane de euro, este considerat unul dintre cele mai mari din lume.

Ambarcaţiunea, numită "Sailing Yacht A", se află în portul Trieste. Oficiali din Garda financiară au confiscat iahtul vineri, a confirmat guvernul de la Roma.

Iahtul, construit de şantierul german Nobiskrug, i-ar aparţine miliardarului rus din domeniul cărbunelui Andrei Melnicenko, care a fost plasat pe lista de sancţiuni a UE după invadarea Ucrainei de către Rusia.

Săptămâna trecută, poliţia financiară italiană a confiscat un alt iaht în privinţa căruia existau suspiciuni că i-ar aparţine unui oligarh rus.

Oficialii americani au suspiciuni că un alt iaht de mari dimensiuni, aflat în prezent în portul Marina di Carrara, din Toscania, i-ar putea aparţine preşedintelui rus Vladimir Putin, potrivit unui articol din New York Times.

Serviciile de informaţii americane au descoperit informaţii iniţiale că iahtul "Scheherazade", în valoare de 700 de milioane de dolari, este legat de Putin, a informat ziarul citând surse familiarizate cu subiectul.

Cu toate acestea, The Italian Sea Group, compania de iahturi de lux care lucrează în prezent la nava de 140 de metri lungime, susţine că nu există date care să documenteze statutul de proprietar al lui Putin.

Pe de altă parte, autorităţile nu au nicio îndoială că "Sailing Yacht A" îi aparţine lui Melnicenko, care a ajuns pe lista de sancţiuni a UE la o zi după ce a împlinit 50 de ani.

Oligarhul, care trăieşte în Elveţia, la St Moritz, este principalul proprietar al companiei de fertilizatori EuroChem şi al firmei de exploatare a cărbunelui Suek. Ambele companii au anunţat joi că miliardarul se va retrage din consiliile de administraţie şi din acţionariat.

Ministrul italian de finanţe Daniele Franco a elogiat sâmbătă Garda financiară din subordine pentru modul în care a identificat şi confiscat proprietăţi, terenuri şi bunuri de lux aparţinându-le oligarhilor ruşi.

"Până în prezent, bunuri în valoare de peste 700 de milioane de euro au fost confiscate", a declarat Franco la un eveniment de la Bergamo.AGERPRES


populare
astăzi

1 Să salvați și articolul ăsta undeva, să vedem dacă se va adeveri ce scrie. Personajul din imagine este noul simbol al gândirii lui Trump...

2 Jessica Aber, numită procuror federal de Biden, găsită moartă în locuința sa din Virginia. Demisionase înainte de venirea lui Trump

3 „80 de nesimțiți, de șmecheri, care-i fac pe fraierii care respectă regulile” / Melania Medeleanu, exasperată de nesimțirea din traficul din Capitală

4 Glume pe internet legate de silueta Mariei Zaharova: „O față care a văzut multe sticle de vin roșu”

5 „Probabil NATO nici măcar nu a fost informată”