Un american a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru dublă crimă rasistă

Un american a fost condamnat joi la închisoare pe viaţă de un tribunal federal pentru că a ucis doi clienţi de culoare într-un magazin din Kentucky şi a tras cu arma în al treilea din motive rasiste, informează France Presse.

Gregory Bush, în vârstă de 53 de ani, şi-a recunoscut vinovăţia şi, prin urmare, nu a fost judecat.

El ''a fost condamnat pentru atacul său atroce şi rasist asupra a trei persoane de culoare, pe care le-a vizat din cauza culorii pielii lor'', a declarat Kristen Clarke, un înalt responsabil pentru drepturile civile din cadrul Departamentului de Justiţie.

''Actele de violenţă rasistă nu pot fi tolerate astăzi în ţara noastră'', a adăugat ea într-un comunicat.

Pe 24 octombrie 2018, Gregory Bush a intrat înarmat într-un magazin alimentar din Jeffersontown, suburbie a oraşului Louisville. Pe culoarele magazinului, l-a urmărit pe Maurice Stallard, un bărbat de culoare de 69 de ani pe care nu-l cunoştea şi l-a împuşcat în cap.

Apoi a ieşit din magazin şi, în parcare, a împuşcat-o pe Vickie Lee Jones, o femeie de culoare în vârstă de 67 de ani, pe care nu o cunoştea. El a îndreptat apoi arma spre un bărbat de culoare, dar şi acesta era înarmat şi a tras primul.

De asemenea, Gregory Bush a fost confruntat de un bărbat alb, de asemenea înarmat, care i-a spus: "Nu trage şi nu voi trage: albii nu-i împuşcă pe albi".

A fost nevoie de câteva săptămâni până când instanţele l-au acuzat de motive rasiste, ceea ce a provocat resentimente în oraş.AGERPRES


populare
astăzi

1 Imaginea zilei în România...

2 O nouă „realizare” marca Bolojan: Carburanții continuă să se scumpească în România, deși prețul petrolului scade

3 Dezvăluiri din PSD / „Ne-au chemat la Vila Lac și ni s-a spus: «Trebuie să aduceți voturi»” pentru Simion”

4 Specialiștii Muzeului „Grigore Antipa” fac precizări despre „peștii-iepure” care au apărut în Grecia

5 Râcă între „suveraniști” / „Eu vă zic marș” / „Doamna Anca e suveranistă până la PSD”