Un animal asemănător veveriţei din ''Epoca de gheaţă'', descoperit în Argentina

Un animal cu o lungime de 25 de centimetri, asemănător cu Scrat, veveriţa din filmul de animaţie "Epoca de gheaţă", a fost descoperit în vestul Argentinei, a anunţat o echipă de cercetători, relatează duminică AFP.

Numit "Pseudotherium argentinus", acest specimen a trăit în perioada Triasic, în urmă cu 230 de milioane de ani. El a fost descoperit în 2006 în Ischigualasto, în provincia San Juan, de paleontologul Ricardo Martinez, a anunţat Universitatea La Matanza, din Buenos Aires, pe contul său de Twitter @CTyS_UNLaM.

Lucrarea lui Ricardo Martinez a fost publicată recent de revista ştiinţifică Plos One.

Craniul descoperit a fost analizat la Universitatea din Texas, alături de cercetătorii Rachel Wallace şi Timothy Rowe.

"Această nouă specie are un bot foarte lung şi aplatizat, puţin adânc, iar caninii sunt de asemenea foarte lungi şi sunt situaţi aproape la vârful botului", a explicat Martinez, adăugând că aceasta îi conferă un aspect "foarte asemănător" cu cel al veveriţei Scrat din "Epoca de gheaţă".

Echipa de paleontologi crede că acest animal trebuie să se fi hrănit cu insecte şi animale de mici dimensiuni.

În Argentina se găsesc numeroase fosile din trei perioade - Triasic, Jurasic şi Cretacic din era Mezozoică. Ele aparţin unor animale diferite de cele descoperite în emisfera nordică.AGERPRES


populare
astăzi

1 Partidele nu se mai închină la „șeful sistemului”. Au căzut măștile

2 O hartă care arată ce imbecili și corupți ne-au condus și ne conduc...

3 Începe prăbușirea? / Conturile ROMATSA ar fi fost blocate în urma executării silite inițiate de Pfizer împotriva statului român

4 Viorel Pașca, premiat de Primăria Oradea în mandatul lui Ilie Bolojan. Cum era lăudat de una dintre cele mai apropiate colaboratoare ale liderului PNL

5 Momentul din vestiar care a decis finala Wimbledon: Simona Halep a învins-o pe Serena Williams mental