Vineri, 25 iulie, a fost o zi proastă pentru România. Și a fost prea puțin despre trecutul corupt, în formă continuată, al vicepremierului Dragoș Anastasiu. A fost primul test major picat, din stratosferă, de Ilie Bolojan și Nicușor Dan, cei care ne-au cerut să salvăm țara și să avem, din nou, încredere. Au picat testul transparenței, al asumării răspunderii, au împușcat încrederea, iar când vine vorba de integritate, nici ăsta nu mai pare un pariu sigur, scrie Serinela Spătărelu pe spotmedia.ro .

Sfidare și minciuni în loc de transparență

Informațiile care au apărut în spațiul public nu lasă niciun dubiu. Sunt documente ale instanței, recunoașterea chiar de către Dragoș Anastasiu a mitei pe care a dat-o timp de opt ani, lună de lună, pentru a-și asigura un tratament privilegiat din partea ANAF. O mită elaborată, complexă, disciplinată, asumată.

Vicepremierul României a ieșit și a zis că a fost doar martor, nu denunțător, că nu a avut avantaje juridice, că nu a fost condamnat penal. Nicio vorbă despre actele dovedite de corupție. Apoi a sfidat spunând că ăsta era mediul atunci, că a fost șantajul Fiscului, că nu e singurul în situația asta și chiar că d-aia este azi în guvern, să oprească astfel de abuzuri asupra altor întreprinzători ca el.

Nu e doar încercarea de prostire în față. DNA a venit cu detalii, din care am aflat că Anastasiu a fost martor denunțător, acesta fiind motivul care a făcut să fie închis dosarul în ceea ce-l privește și să nu fie urmărit penal.

Apoi a venit guvernul cu un comunicat în care ne pune puțin la punct. Să ne fie clar, vicepremierul Dragoș Anastasiu nu a avut calitate de denunțător, învinuit, inculpat, condamnat în dosarul DNA, a fost doar martor și după audieri, martor a rămas, lăsând să se înțeleagă că nu ar fi fost motive să fie inculpat, condamnat etc.

Dacă nu ne-am consternat până acum, o facem la ultima frază: „Circumstanțele cazului nu au nicio legătură cu calitatea de vicepremier și cu atribuțiile dlui Dragoș Anastasiu”. În astfel de circumstanțe, să folosești arta cuvintelor astfel încât să-ți poți justifica orice virgulă se poate dovedi alegerea cea mai păguboasă.

Iar Nicușor Dan, în conferință de presă din Austria, și-a șters pentru scurt timp zâmbetul de pe față, a pus o mimică mirată, a recunoscut - să fi fost în jur de orele 14:00 - că este pentru prima oară când aude „asta” și a cerut răgaz să se informeze. Și așa a rămas, în răgaz, până la finele zilei.

Una peste alta, nici măcar nu e doar lipsă de transparență. E greu să nu te întrebi, în fața tabloului mare, dacă e vorba doar de incompetență sau nu cumva e cârdășie?

Altfel, cum este posibil ca președintele României să nu fie informat până în miezul zilei de un scandal uriaș a vârful guvernului, apărut chiar cu o zi înainte?

Și cum este posibil ca la nivelul guvernului, înainte de a emite un comunicat, să nu se știe că DNA va informa public că Anastasiu a fost denunțător, nu doar martor?

Și, nu în ultimul rând, cum de toți au fost atât de inadecvați unui moment de criză publică de asemenea magnitudine?

Cum a ratat Bolojan să-și valideze vorbele prin fapte

Apoi, în logica așteptărilor pe care le-a creat Ilie Bolojan, Dragoș Anastasiu ar fi trebuit să își dea demisia sau să fie demis din secunda doi după ce informațiile au ajuns în spațiul public.

Mai mult, Dragoș Anastasiu nu ar fi trebuit să ajungă consilier prezidențial, apoi consilier guvernamental și vicepremier în Guvernul României.

Cum a ajuns? N-a fost verificat? A mințit sau a ascuns informația relevantă din trecutul său? A știut Ilie Bolojan despre aceste fapte și a ales să le ignore? Sau, mai grav, le-a considerat acceptabile, în numele eficienței, chiar dacă implicau corupție la vârful proiectului său reformator?

Decizia și răspunsurile ar fi trebuit să vină de la premierul Ilie Bolojan. Pentru prima dată de când a decis să intre în „politica mare”, Bolojan nu și-a asumat răspunderea care îi revine în povestea asta.

El l-a adus și promovat pe Dragoș Anastasiu, i-a dat sarcina să reformeze statul după model privat, a făcut un transfer de încredere care a contat, atunci când omul de afaceri era contestat pe considerente mult mai mărunte decât corupția în formă continuată.

A ratat să își valideze cu fapte mesajele importante din discursurile sale și efectele se vor face simțite pe termen lung.

Nu doar pentru el, pentru guvern și pentru reformă, dar și pentru ceilalți oameni de afaceri și organizații de business care, de la alegeri încoace, începuseră un demers de responsabilizare a politicului în deciziile pe care le lua. Și asupra cărora va plana suspiciunea, că așa se întâmplă când nu separi bobul de neghină.

Pentru că cea mai mare lovitură a fost dată, de fapt, încrederii.

Complicitatea prin tăcere

Ilie Bolojan și-a construit întregul lui demers politic pe doi piloni: reforma profundă a statului care este capturat de corupție în toate formele ei și redobândirea încrederii cetățenilor. Prin lipsa unei decizii ferme și imediate, prin modul în care a ales să se poziționeze și să comunice, i-a sabotat pe amândoi.

Și vine într-un context șubrezit deja de PSD. Ați cerut să salvăm democrația din România, adusă pe buza prăpastiei de clasa politică. Am ieșit la vot și v-am pus din nou volanul în mână. Apoi ați cerut să salvăm economia, prăduită și prăbușită până la limita intrării țării în incapacitate de plată. Am făcut-o și p-asta. Punem mână de la mână și acoperim găuri cu speranța că vine și pachetul doi, ăla de face dreptate.

Dar iată că vine PSD și zice că s-a căzut la înțelegere: curg banii în continuare în buzunarele din teritoriu, scoatem separat reforma în sănătate și administrația locală și le trimitem în parlament, să le facă ce știu mai bine și au făcut și până acum. Dacă ceri încredere, dacă ceri sacrificiu și solidaritate, șantajul PSD nu ar trebui să se lase cu mită. Că apoi, tot Anastasiu te numești. Nu c-am crede PSD, dar n-a ieșit nimeni să-i contrazică.

Într-un moment în care încrederea e cerută din nou, tăcerea devine complicitate. Și lecția asta va costa scump.

Resetarea

Este, totuși, un bun moment de resetare a relației cetățean - clasă politică. Nu avem noi niște politicieni prieteni cu democrația, care să reacționeze prompt la presiunile electoratului. Dar asta se poate învăța. Nu avem nici reflexul altor popoare de a-și trage la răspundere aleșii. Dar și asta se poate învăța.

Cred că acum ar trebui să cerem ferm, până se va întâmpla:

• demiterea vicepremierului Dragoș Anastasiu
• explicarea detaliată a tuturor circumstanțelor care au dus la numirile lui succesive
• asumarea răspunderii pentru tot ce a fost gestionat greșit în povestea asta, cu smerenie, cum zicea recent alt vicepremier
• luarea de măsuri care să prevină astfel de situații
• adoptarea unei conduite pe termen lung de transparență reală și responsabilitate

Și lista rămâne deschisă.

Distribuie Distribuie Comentarii