Un articol care dă fiori: Dacă Putin și Xi vor trăi veșnic?
În marja paradei militare de la Beijing, de la începutul lunii septembrie, președintele rus Vladimir Putin și omologul său chinez Xi Jinping au fost auziți discutând despre nemurire. Nu despre războaiele din Ucraina și Gaza, nici despre potențialii lor succesori, și nici despre tarifele lui Trump, ci despre transplanturile de organe și noile descoperiri în domeniul biotehnologiilor, care oferă speranța donquijotescă a tinereții veșnice, scrie Ivan Krastev într-un editorial din Financial Times.
<< Ar putea oare această conversație ciudată să se dovedească mai importantă pentru viitorul politicii noastre decât schimbarea de putere geopolitică despre care vorbește toată lumea? Conform opiniei generale, „lumea este condusă de bătrâni grăbiți”. Ce s-ar întâmpla dacă marile puteri ar fi de fapt conduse de bătrâni care nu se grăbesc, care cred că au timp – mult timp? Cum le va influența fascinația pentru longevitate deciziile politice?
Când Putin își va încheia actualul mandat – ceea ce este foarte puțin probabil să marcheze sfârșitul domniei sale –, el va fi fost la putere mai mult timp decât Iosif Stalin sau Leonid Brejnev. De asemenea, va fi mai în vârstă decât amândoi.
Adesea presupunem că Putin este obsedat de cine ar trebui să fie succesorul său și de modul în care Rusia post-Putin va supraviețui. Dar știind că unii dintre noi – inclusiv, cel mai probabil, Putin – vor putea în curând să trăiască mult mai mult, ar trebui să ne punem cu toții o altă întrebare? Poate președintele rus să guverneze țara încă un sfert de secol? Cum va afecta acest interval de timp prelungit deciziile sale politice? Va fi mai răbdător sau mai agresiv?
Istoricul Christopher Clark a observat că „așa cum gravitația curbează lumina, puterea curbează timpul”. Exercitarea puterii se bazează pe un anumit set de ipoteze despre modul în care trecutul, prezentul și viitorul sunt interconectate. Politica modernă s-a agățat de convingerea că indivizii sunt muritori, în timp ce națiunile sunt nemuritoare. Noi transcendem mortalitatea noastră prin credința în Dumnezeu, prin nașterea copiilor și prin apartenența la o comunitate culturală conștientă de sine, care va rezista furtunilor istoriei.
Ideea noastră de nemurire era odinioară surprinsă de un monument într-un parc pe care erau inscripționate numele celor care și-au sacrificat viața pentru națiune sau de un poem pe care generațiile viitoare îl știau pe de rost. După cum sugerează conversația dintre Putin și Xi la Beijing, acest lucru nu mai este valabil. Trăim acum într-o epocă în care cei mai bogați și mai puternici se imaginează nemuritori, în timp ce multe națiuni, sub presiunea ratei scăzute a natalității și a migrației masive, încep să pară muritoare.
Mai putem crede că vom trăi în mintea generațiilor viitoare, când viteza schimbărilor ecologice, tehnologice și culturale ne distruge capacitatea de-a ne imagina cum vor trăi oamenii în viitor? Pot liderii politici bulgari sau slovaci, de exemplu, să fie siguri că cineva va studia istoria Bulgariei sau Slovaciei peste 100 de ani?
Istoria ne amintește că căutarea tinereții veșnice este una dintre caracteristicile vremurilor revoluționare. Viața și sfârșitul tragic ale lui Alexander Bogdanov, fost prieten al lui Vladimir Lenin și fondator al Institutului Național de Hematologie din Rusia, care a murit din cauza efectelor unei transfuzii de sânge eșuate, este cel mai bun exemplu al căutării nemuririi de către revoluționari, înțeleasă nu ca o căutare a faimei veșnice, ci ca o căutare a tinereții veșnice.
Donald Trump este poate cel mai puternic exemplu al schimbării dramatice a axei timp-putere. Putin și Xi sunt încă preocupați de nemurirea națiunilor. Președintele rus idealizează un trecut imperial pierdut și visează cu ochii deschiși la o eventuală renaștere demografică a Rusiei; Xi invocă continuitatea dinastică. Dar Trump este diferit. El discută rar despre istorie sau despre modul în care dorește să fie amintit de generația următoare – spre deosebire de Putin și Xi.
Cu siguranță vrea să trăiască veșnic, dar nu în inimile și mințile generațiilor viitoare. Mai degrabă, se creează impresia că și-ar petrece cu bucurie nemurirea la Mar-a-Lago sau, și mai bine, la Casa Albă. Imaginația sa politică pare să nu se extindă dincolo de propriul mandat – ca și cum istoria însăși ar trebui să se încheie odată cu el. Nu pare prea preocupat de ceea ce se va întâmpla imediat după el. Când discută despre riscul unui conflict cu Taiwanul, el repetă promisiunea lui Xi de a nu invada insula cât timp Trump este la putere. Dar ce se va întâmpla când el nu va mai fi la putere?
Acea conversație de la Beijing despre nemurire semnalează o schimbare dramatică în modul în care liderii politici experimentează axa timp-putere. La sfârșitul celui de-al doilea mandat, Trump va fi cel mai în vârstă președinte în funcție al Americii. Dar este el într-adevăr atât de bătrân? Ultimul recensământ din SUA sugerează că majoritatea americanilor născuți în 1946, anul nașterii lui Trump, sunt încă în viață (și mulți dintre ei continuă să voteze, probabil). Și, potrivit sondajelor de opinie, majoritatea republicanilor consideră că Trump ar trebui să candideze pentru un al treilea mandat. Poate că predecesorul său, Joe Biden, a fost ultimul președinte american cu adevărat bătrân?
Este dificil să te scuturi de sentimentul că viitorul politicii noastre începe să semene cu lumea mitologiei grecești, în care intrigile nemuritorilor conduceau istoria lumii. Pentru simplii muritori, între timp, a fi priviți cu bunăvoință de nemuritori este tot ce pot spera. >>
