Seară, fain, frig de crapă pietrele şi o aglomeraţie de îmi vine să mă duc învârtindu-mă de sociopat ce sunt. Dau să plec, însă parcă o şi aud pe nevasta-mea “să nu dea naiba să te întorci acasă fără ciocolată şi un lapte la copil”.

Aşa că strâng din dinţi şi mă bag în mulţime. Sunt în România, într-un supermarket nemţesc, stand la o coadă imensă şi făcând echilibristică cu o pungă de portocale, un lapte şi o cutie cu ciocolată. Nu este tocmai ora la care fac eu cumpărături şi cu atât mai puţin din supermarket. Dar nevoia te duce pe unde nu ţi-e voia. Nu am coş, că nu am găsit. Nu am găsit nici eu şi nici jumătate din ceilalţi clienţi. Probabil că nemţii din Ro când au dotat magazinul şi-au zis “lasă ba, că merge şi aşa”. Aşa că stau cu toate în braţe ca un papagal trăgând de pungile de-un leu şi aşteptând la coadă imensă de la casă. Mă mut de pe un picior pe altul, mă foiesc nerăbdător şi mai-mai să îi sparg o sticlă de vin unui domn elegant.

Hopa. Mă uit mai atent şi ce să vezi… îl cunosc. Domnul este un director important într-o multinaţională cu reprezentanta mioritica. Ce sa zic..intelectual fin, impecabil ca o domnişoară la prima ieşire în centru şi mândru posesor de MBA. Se bucură că mă vede, mă bucur şi eu, dar parcă m-aş bucura mai mult să îmi ţin ochii în ecranul telefonului. În sfârşit, aflu că tocmai a divorţat şi că are o proaspătă achiziţie de 25 de ani. Îi surprind pentru o clipă privirea ezitantă pe bluza mea cu glugă şi blugii mei banali. Mă judecă după felul în care sunt îmbrăcat. E amuzant.

Are şi el în pungile de un leu o cutie de bomboane şi o sticlă de vin. Mă uit la sticlă… mă uit la portocalele mele. Mda… are gusturi bune domnul. Îmi explică cu un zâmbet triumfător că are întâlnire cu “achiziţia”. Din vorba în vorba ajungem la alegeri. Îmi explică omu’ afectat şi un pic în şoaptă cum că ştie el din sursă sigură că “o debarcă ăştia pe Kovesi în ianuarie”, ”tot circul asta e făcut să îl pună pe Ponta din nou premier” sau “ O să vezi că de sărbători Voiculescu e acasă” şi multe de acest tip. Şi îmi explică o întreagă teorie despre întărirea instituţiilor statului şi a luptei anticorupţie. Aflu că dacă Justiţia, poliţia şi DNA-ul îşi fac treaba aproape nu contează cine guvernează şi multe altele. Omul vorbeşte frumos. Se vede că e deştept. Eu ascult ca prostu’ că doar zice bine. Ascultă şi o domnişoară din faţa noastră dându-şi ochii peste cap.

Din vorba în vorba iată-ne şi la casă. Plătesc şi eu ceva mărunţiş, plăteşte şi el vreo 78 de ron. Dragi cititori, trebuie să va recunosc că am şi eu un defect. Când e vorba de bani… nimic nu îmi scapă. Nu mi-a scăpat nici de această dată. Domnul elegant a plătit prea puţin. Mintea mea lucrează febril. Sticlă aia de vin nu are cum să coste mai puţin de 100 ron , cutia cu bomboane de ciocolată nu e nici aia ieftină. Ce mama naibii? Ceva e greşit. Îl văd şi pe domnul director că ezită o secundă semn că şi el a sesizat că ceva e greşit. Nu zice însă nimic şi plăteşte. Nu am timp să mă gândesc prea mult că sunt cu un ochi în telefon. Nevasta-mea mă bombardează cu whatsapp-uri “ hai ba odată acasă că moare copilu’ de foame” şi altele asemenea de îmi vine să îmi iau câmpii.
În sfârşit plecăm amândoi umăr la umăr ca doua vechi cunostinte ce suntem şi eu tot cu ochii în telefon, iar el tot cu ochii în bonul de la casă zâmbind.

– Ai plătit cam puţin… îi arunc eu.
– Da. zice el. Au introdus greşit sticla de vin în stoc. În loc de 138 Lei la raft, la scanare arata 38 de lei. S-au păcălit.
Tac şi nu zic nimic. Stimabilul continuă:
– Acum nu mă mai întorc. Să fie sănătoşi (tace vreo 5 secunde). La câţi bani fac, nu e mare pierderea. Aş putea să mă întorc să mai iau o lada zice el zâmbind.

Nu zic nimic. Ce naiba să zic… însă mă gândesc la toată teoria de la coada cu anti-corupţia etc. Pentru omul acesta 100 de Ron sunt un fleac însă se bucură cumva că s-a păcălit supermarketul…

Dar să revenim. Teoria asta cu lupta anti-corupţie este o utopie. Zilnic văd o mulţime de revoluţionari, demni urmaşi ai lui Ţepeş clamând înăsprirea pedepselor, întărirea statului şi alte asemenea tâmpenii pentru a descuraja fenomenul corupţiei. Ce nu înţeleg aceşti domni este că nu poţi stârpi corupţia în acest mod. Tentaţia banului uşor câştigat a existat de când lumea şi va exista întotdeauna. Corupţie există peste tot în lume mai mult sau mai puţin vizibilă. Tot discutăm despre modelele vestice uitând că până şi în Germania sau Franţa au problemele lor (aminti-va de cazurile Helmut Kohl sau Nicolas Sarkozy). În România insa problema corupţiei a devenit o problema de siguranţă naţională. Cel mai mare scor la alegeri l-a avut PSD, un partid având în frunte un condamnat penal şi liste pline de indivizi certaţi cu legea. Românii, absolut inconstienti,au umplut parlamentul de infractori aruncând în derizoriu munca unor eroi naţionali şi anume Kovesi şi echipa ei de procurori din prima linie a DNA. Cand pui lupul paznic la oi trebuie sa te astepti să saboteze orice efort făcut până acum în această direcţie.

    Aminti-va de directorul de mai sus. Să presupunem că acest om ajunge ministru şi că are ocazia să primească o mică atenţie de 20.000 eur pentru a semna ceva aproape banal fără că cineva să poate află ceva. Ce părere aveţi? Credeţi că o va face? Poate că da, poate că nu. Dar dacă ridicăm miza la 2 milioane sau la 20 de milioane euro. Credeţi că ar rezista? Eu cred că nu. Cred sincer că fiecare are preţul lui . Preţul de la care se clatină principiile este mai mic la unii şi mai ridicat la alţii în funcţie de educaţie, cultură, societate etc. Sunt doar extrem de puţini oameni care nu au preţ, pentru care principiile şi moralitatea sunt mai presus de bani. Sunt mult mai rari decât ne imaginăm şi moralitatea lor se vede în situaţii când verificarea lor este imposibilă. Fiţi cinstiţi cu voi înşivă. Presupunând că eraţi singuri şi nu ştia nimeni de preţul greşit la vin, v-aţi fi întors să plătiţi diferenţa şi să atenţionaţi magazinul? Dar în Germania câţi nemţi credeţi că s-ar fi întors? Va zic eu… cu doar câteva procente mai mulţi decât în Ro. Acolo principala barieră împotriva corupţiei este insa presiunea socială.

In România moralitatea şi principiile au preţ mic, dragi cititori. România este o societate primitiva de la periferia Europei. Preţul moralităţii este scăzut din cauza sărăciei dar şi din cauza societăţii imature şi needucate. Presiunea societăţii e minimă pe mici acte de corupţie. Graniţa între moral şi imoral este foarte fină la români şi are rădăcini adânci în trecutul nostru dar şi în religie “Lasă, maică, ce dacă fură? Toţi fură dar să ne dea şi nouă ceva”. De fapt este amuzant faptul că la cât de religioşi sunt românii ar fi trebuit să aibă cea mai scăzută incidenta a corupţiei din UE, însă este exact invers.

Comunismul, cultura şpăgii şi-au pus amprenta atât de puternic asupra societăţii încât sunt şanse mari că mulţi români chiar să se întoarcă să cumpere tot stocul de vin al magazinului la preţul acela “special” şi să primească felicitările cunoscuţilor pentru aşa “afacere”.
Dar hai să nu o mai lungim. Oricât am lupta, oricâte structuri am avea anti-corupţie, oricât am încerca să disciplinăm societatea prin legi şi educaţie, nu vom reuşi niciodată să stârpim corupţia atâta timp cât nu îi stârpim cauza. Noi adresăm de ani de zile efectul şi avem impresia că legi mai dure sau institutii mai puternice ne vor ajuta. Cauza corupţiei în 95% din cazuri este statul. Mai exact banii statului.

Cu cât statul are mai mulţi bani cu atât veţi vedea în jurul lui rotindu-se o mulţime de rechini (clienţi politici, mafioţi, multinaţionale, funcţionari) încercând să prindă o halcă din impozitele proştilor. Se ştie că statul este cel mai prost administrator şi este normal să fie aşa atâta timp cât se votează pe liste toţi agramaţii fără legătură cu competenţa, se votează emoţional, iar răspunderea este limitată. Un popor de tâmpiţi va vota de fiecare dată o gaşcă de penali  si cum probabilitatea vreunui salt evolutiv major este spre zero, niciodată rezultatul alegerilor nu va fi altul. Statul este o vacă de muls pentru toţi politicienii şi grupurile de interese din jurul lor. Este atât de simplu! De ce credeţi că se bat toţi tâmpiţii şi penalii să fie pe acele liste? Se bat pentru banii ieftini, castigati uşor, bani pe care în economia reală, concurentiala, nu i-ar fi câştigat. Pe indivizii aceştia scrie faliment în lumea reală.

Dacă vrei să scapi de corupţie scapă de banii statului. Lasă banii la oamenii care îi produc că ei ştiu cel mai bine ce să facă cu ei. Azi am plătit o căruţă de bani la stat şi jur că parcă îl vedeam pe Dragnea rânjind când am apăsat butonul de plăti. Am ajuns să plătim impozite directe şi indirecte de peste 72% din venituri. Şi pe vremea turcilor se practica asa numita zeciuiala. Plăteai 10% şi te lăsau naibii în pace. Acum plăteşti Impozit pe profit, CAS, CASS, impozit pe dividente, TVA, accize, taxe peste taxe şi toţi banii aceştia în mod paradoxal nu fac decât să alimenteze şi mai mult corupţia şi să îmbogăţească şi mai mult o gaşcă de penali aroganţi. Banii statului sunt bani uşori. Sursa lor de bani sunt impozitele noastre. Odată ce le-ai tăiat sursa de bani, dispar şi toate interesele din jurul lor.

Poate că este timpul să ne întoarcem la fond şi să ne aducem aminte că statul acesta nu e nici mama nici tatăl nostru şi că principala sa funcţiune este să ne servească interesele. Interesele mele, ale noastre, ale unei societăţi sănătoase şi dinamice, nu cer 1.2 milioane de bugetari, zeci de mii de primarii, sute de parlamentari, impozite de 70%, sute de mii de plimbători de hărtii, milioane de asistaţi social. Nu vreau să îmi facă nimic statul. Nu vreau să îmi dea nimic statul. Vreau doar să mă lase în pace şi să facă strict lucrurile pentru care a fost creat – educaţie, sănătate, ordine, armata şi un minim de funcţionalităţi de baza. Atât şi nimic mai mult. Orice este peste înseamnă doar corupţie şi sărăcie.

Reţineţi acest lucru – mutarea statului în online, scăderea impozitelor, educaţie, susţinerea antreprenoriatului românesc. Măcar să ştim ce vrem dacă tot ne-am scufundat în somnul raţiunii 4 ani de acum înainte…  SURSA/Reportaje.live

Distribuie Distribuie Comentarii