Un asteroid trece pe lângă Terra sâmbătă. NASA l-a inclus în categoria „potențial periculos”

Un asteroid de două ori mai mare decât celebra Empire State Building din New York va trece pe lângă Terra, sâmbătă, la o distanță de aproximativ 5,3 milioane de kilometri, iar NASA l-a inclus în categoria obiectelor spațiale "potențial periculoase", potrivit ibtimes.com, scrie Mediafax.

Potrivit Centrului pentru studierea obiectelor din apropierea Pământului (CNEOS) din cadrul NASA, asteroidul 467317 (2000 QW7), cu dimensiuni cuprinse între 290 de metri şi 650 de metri, va avea o viteză de 23.000 de kilometri pe oră când va trece cel mai aproape de Terra.

Asteroidul 467317 (2000 QW7) orbitează Pământul și Soarele. Obiectele din această categorie nu se intersectează în mod normal cu orbita Pământului, dar, din când în când, se apropie mult de planeta noastră.

Specialiștii spun că acesta va trece pe lângă Terra la o distanță suficient de mare încât planeta să nu fie în pericol, dar nu pot fi excluși anumiți factori care îi pot modifica traiectoria.

Asteroidul a fost inclus de NASA în categoria "potențial periculos", ca orice alt obiect spațial care se apropie de Terra la mai puțin de 7.480.000 de kilometri.

Specialiștii NASA și-au propus ca, până în 2020, să identifice 90% dintre asteroizii de mari dimensiuni - peste 140 de metri - care ajung în apropierea Terrei, dar ar putea avea nevoie de 30 de ani pentru a realiza acest lucru.


populare
astăzi

1 Alegeri Ungaria 2026 / Orban e pa, și-a recunoscut oficial înfrângerea! Cu tot cu Rusia și Trump...

2 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea

3 Domnia de 16 ani a lui Orbán asupra Ungariei se încheie cu o înfrângere zdrobitoare la alegeri. Ce măsuri drastice propune câștigătorul Péter Magyar

4 „Kelemen Hunor trebuie să demisioneze de la conducerea UDMR şi să se retragă din politică / Susţinerea oarbă a FIDESZ este al doilea eşec spectaculos al…

5 „O să vezi dezertări și refuzuri în masă în România” / Dezbatere aprinsă despre armata obligatorie