Un autoportret semnat Frida Kahlo, estimat să fie vândut cu 30 de milioane de dolari la licitaţie la New York

Un autoportret al pictoriţei mexicane Frida Kahlo (1907-1954) ar putea fi vândut cu peste 30 de milioane de dolari la o licitaţie organizată în noiembrie de casa Sotheby's la New York, relatează dpa.

Dacă va fi vândut pentru această sumă, tabloul va deveni cea mai scumpă lucrare din America Latină licitată vreodată, a anunţat miercuri Sotheby's.

Tabloul "Diego y yo" (''Diego and I''), în care soţul lui Kahlo, artistul Diego Rivera, apare pictat pe fruntea ei, a fost realizat în 1949.

El a fost vândut ultima dată la licitaţie în 1990 pentru suma de 1,4 milioane de dolari. La acel moment, Frida Kahlo a devenit primul artist latino-american a cărui lucrare a fost vândută cu peste 1 milion de dolari la o licitaţie. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Protestul AUR / Mulțimea se mută la Arestul Central

2 Mitingul AUR, un eșec care pune sub semnul întrebării cifrele din sondaje...

3 Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”

4 VIDEO Aproape 20 de milioane de dolari ascunși în păduri și depozite zguduie Fidesz / Banii, pitiți de un fost ministru al Guvernului Orban, găsiți de a…

5 Centrala de apartament poate aduce amenzi uriașe și dosar penal