Un avion de vânătoare rus s-a prăbușit în Marea Mediterană, pilotul a reușit să se salveze (minister)

Un avion de vânătoare rus MIG-29K s-a prăbușit în Marea Mediterană în momentul în care încerca să aterizeze pe puntea portavionului ''Amiral Kuznețov'', aflat în largul Siriei, a anunțat luni Ministerul rus al Apărării, precizând că pilotul, care a reușit să se catapulteze, a scăpat nevătămat, relatează AFP și Reuters.

Sursa foto: migavia.ru

Accidentul, cauzat de o problemă tehnică, a survenit la câțiva kilometri de navă, a precizat ministerul într-un comunicat adresat agențiilor de presă ruse.

Portavionul ''Amiral Kuznețov'' face parte dintr-un grup naval pe care Rusia l-a dislocat în apropiere de Siria, în cadrul campaniei sale împotriva militanților care luptă împotriva forțelor guvernamentale.

Potrivit agenției RIA, avionul s-a prăbușit în cursul unui zbor de antrenament, la câțiva kilometri distanță de portavion, din cauza unei probleme tehnice.

AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri SUA / Trump i-a îngropat pe republicani. Democrații preiau controlul în Camera Reprezentanților și Senat, arată rezultatele

2 Ruptură la Casa Albă / JD Vance îl atacă pe Donald Trump după eșecul din alegeri

3 VIDEO Hopa / Senatoarea „transferată” la PSD este sora prospăturii lui Băluță...

4 Analiza lui Traian Băsescu după alegerile din SUA: ce spune despre Donald Trump

5 Anchetă în SUA după ce PSD a dărâmat guvernul la o lună de la o cină secretă