Un bărbat din India trăieşte cu două inimi care bat în ritm diferit

Un bărbat din India trăieşte cu două inimi după ce medicii chirurgi au utilizat o tehnică rară de transplant în încercarea de a-i salva viaţa, informează The Independent.

Pacientul în vârstă de 56 de ani urma să beneficieze de un transplant standard, însă medicii au realizat rapid că organul donator, prelevat de la un tânăr aflat în moarte cerebrală, avea dimensiuni prea mici.

Prin urmare, specialistul în chirurgie cardiotoracică Alla Gopala Krishna Gokhale a apelat astfel la ''planul B'' şi a conectat inima sănătoasă la cordul iniţial, care nu mai funcţiona corespunzător.

Intervenţia chirurgicală a durat şapte ore şi a fost realizată la Spitalul Apollo din Hyderabad.

Cea de-a doua inimă, care are dimensiunea unui pumn, a fost amplasată între plămânul drept şi organul iniţial. Acesta din urmă a fost descris de medici drept ''o minge de fotbal de mărime mică''.

''Cele două inimi ale pacientului sunt complementare pentru a faciliza circulaţia (sângelui), însă bat în ritm diferit'', a declarat doctor Gokhale pentru cotidianul indian The Hindu.

''Este o ocazie unică pentru un medic. Intervenţia chirurgicală, cunoscută sub numele de transplant cardiac heterotopic sau ''piggyback'', este rară, iar la nivel mondial au fost realizat doar circa 150 de astfel de proceduri'', a adăugat el.

În urma operaţiei, tensiunea arterială a pacientului a revenit la valori apropiate de cele normale, însă el are în prezent două pulsuri şi un model complex de electrocardiogramă.

Tehnica ''piggyback'' a fost realizată pentru prima dată în Africa de Sud în anii '70 de Christiaan Barnard, iar rata de supravieţuire a pacienţilor este, în medie, de zece ani.

În Marea Britanie, s-a evidenţiat cazul unei paciente, pe nume Hannah Clark, care a trăit peste zece ani cu două inimi în urma unui astfel de transplant la vârsta de doi ani. Ulterior, inima donatoare a fost îndepărtată, în 2006, când organul iniţial a redevenit perfect funcţional.AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Cum a mințit Dăncilă despre angajarea fiului și, mai ales, cum a băgat în față adopția, cu nemernicie tipic pe…

2 VIDEO Sondaj pe stradă în București. Iohannis are un scor zdrobitor. Pensionară: „Este rușinos să fie Dăncilă …

3 A murit Corina Untilă, unul dintre eroii veritabili din decembrie '89: „Am fost împuşcată de armata propriei m…

4 Birchall a rămas cu colții înfipți în gâtlejul Proastei! Nou atac după minciunile sfruntate de marți

5 HOPA! Bogdan Aurescu și Mike Pompeo, secretarul de stat al SUA, discuții despre ridicarea vizelor românilor

recomandări

Te ia DNA: Gabriel Oprea

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Coaste de miel cu mentă și chimion