Un bărbat i-a închis de două ori telefonul papei, crezând că este o glumă

Un italian i-a cerut miercuri scuze papei Francisc în cursul audienței generale, fiindcă i-a închis de două ori telefonul, crezând că este o glumă, relatează Osservatore Romano, preluat de 7sur7.be. Așa cum și-a obișnuit credincioșii, suveranul pontif a sunat luni un italian bolnav pentru a-l susține în suferință. La primele două apeluri, Franco Rabuffi a crezut că este o glumă și a închis telefonul. La al treilea însă a început să aibă îndoieli: "Am rămas fără glas, dar Francisc mi-a sărit în ajutor spunându-mi că ceea ce s-a întâmplat era caraghios", a spus Rabuffi în cotidianul Vaticanului.

El a mers miercuri cu soția la audiența generală de la Vatican pentru a cere scuze suveranului pontif.

Papa Francisc sună regulat din apartamentul său prieteni și rude, dar și necunoscuți care îi scriu sau ale căror dificultăți îi sunt aduse la cunoștință, încheie 7sur7.be.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Haos în PSD pe tema reorganizării țării: două județe vor deja să se unească

2 Pericolul major pentru România dacă Donald Trump forțează Ucraina să cedeze teritorii

3 Regula japoneză de la masă care îi ajută pe locuitorii din Okinawa să trăiască peste 100 de ani

4 Rețea de fraudă cu carburanți și credite IMM INVEST: șefi din Fisc și bancheri, vizați de DIICOT

5 Revoltă în PSD / baronii refuză comasarea comunelor pentru a-și salva mașinăria de voturi