Un bărbat s-a dat drept preot și a furat banii din cutia milei, dintr-o biserică din București

Un bărbat care s-a dat drept preot a furat bani din cutia milei unei biserici din Sectorul 6, scrie spotmedia.ro.

„La data de 23 august 2023, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 25 a fost sesizată de către un bărbat, în calitate de preot al unui lăcaş de cult, din Sectorul 6, cu privire la faptul că, la data de 21 august a.c., un bărbat ar fi pătruns în interior şi ar fi sustras o sumă de bani din cutia amenajată pentru colectare. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Secţiei, care au demarat cercetările”, arată comunicatul de presă al Poliţiei Capitalei.

Joi, în urma investigaţiilor specifice, poliţiştii au identificat şi depistat bărbatul bănuit de săvârşirea faptei, acesta fiind condus la sediul secţiei de poliţie, în vederea audierii şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Cercetările sunt continuate de Secţia 25 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, pentru infracţiunea de „furt calificat”, mai indică sursa citată.


populare
astăzi

1 „L-am avertizat”. Omul de afaceri Dragoș Sprînceană rupe tăcerea, după raportul Congresului SUA: „Am fost în contact săptămânal cu Călin Georgescu”

2 „Eu i-am făcut plângerea penală”. Consilierul lui Ilie Bolojan dezvăluie că l-a reclamat pe Robert Negoiță la DNA

3 Vedeta de la „Neatza cu Răzvan și Dani”, Ruxandra Luca, surprinsă în ipostaze intime cu un chirurg căsătorit

4 Un document misterios, publicat de Ministerul Energiei și șters după câteva minute / Furnizorii de electricitate și gaze erau acuzați de creșterea nejus…

5 Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, sub control judiciar pe o cauțiune stabilită la 800.000 de lei