Într-o pădure din sudul statului sud-american Chile, un chiparos uriaş de Patagonia, pe cale să fie desemnat în mod oficial cel mai bătrân arbore de pe Terra, ar conţine informaţii preţioase pentru oamenii de ştiinţă despre adaptarea la schimbările climatice, informează sâmbătă AFP.

Acel exemplar din specia Fitzroya cupressoides, înalt de 28 de metri, cu un diametru de patru metri şi botezat „Străbunicul”, are o vechime de aproximativ 5.000 de ani. El ar fi mai „vârstnic” decât actualul deţinător al recordului mondial în domeniu, „Mathusalem”, un pin Bristlecone vechi de 4.850 de ani, conservat într-un loc din Statele Unite care este ţinut în mare secret de oficialii americani, potrivit Agerpres.

„Este un supravieţuitor. Niciun alt copac nu a avut ocazia de a trăi atât de mult”, a declarat în faţa arborelui chilian Antonio Lara, cercetător la Universitatea Australă din Chile şi la Centrul chilian pentru ştiinţe ale climei şi rezilienţei, care face parte din echipa însărcinată cu misiunea de a studia vârsta copacului.

La marginea râpei în care se află, în regiunea Los Rios, la 800 de kilometri sud de Santiago de Chile, arborele uriaş a scăpat de incendii şi de exploatarea excesivă a acestei specii endemice din sudul continentului american, al cărei lemn, extrem de rezistent, a fost folosit de secole în construcţia de case şi bărci.

Chestiune de familie

Înainte de a fi inclus în Cartea Recordurilor Guinness, turiştii merg pe jos timp de o oră într-o pădure de larici mai tineri (300-400 de ani) pentru a face selfie-uri alături de copacul cu trunchi gros şi sinuos, acoperit de muşchi de licheni.

Notorietatea sa în creştere a determinat Oficiul naţional pentru păduri să crească numărul pădurarilor şi să limiteze vizitele, acestea din urmă fiind posibile doar în baza unei programări prealabile.

„Gran Abuelo” a fost descoperit în 1972 de un pădurar, Anibal Henriquez, care „nu voia ca oamenii şi turiştii să cunoască locul (unde se află copacul), pentru că ştia că acesta era foarte preţios”, a declarat fiica lui, Nancy Henriquez, care este şi ea tot pădurar.

Nepotul lui Anibal, Jonathan Barichivich, a crescut jucându-se printre acei chiparoşi de Patagonia şi este în prezent unul dintre oamenii de ştiinţă care studiază specia în cadrul Laboratorului pentru ştiinţe ale climei şi mediului înconjurător din Paris.

În 2020, în cadrul cercetărilor sale despre schimbările climatice, el a extras, alături de Antonio Lara, un eşantion din trunchiul arborelui cu ajutorul celui mai lung burghiu manual existent pe piaţă. Însă cei doi nu au putut să ajungă în centrul trunchiului.

Acel eşantion a fost datat oficial ca având o vârstă de 2.400 de ani şi, graţie unui model predictiv, „80% din traiectoriile posibile indică faptul că arborele ar avea 5.000 de ani”, a explicat Jonathan Barichivich, care speră să îşi publice studiul în curând.

Cercetarea lui a stârnit entuziasm în universul ştiinţific, întrucât dendrocronologia - disciplina care studiază vârsta copacilor pe baza inelelor de creştere a trunchiului - îşi are limitele sale atunci când vine vorba despre măsurarea unor specimene mai vechi, deoarece multe dintre ele prezintă nuclee putrezite.

Simboluri ale rezilienţei

„Nu este vorba doar despre vârsta lui, căci există multe alte motive care îi conferă acestui copac o valoare şi un sens ce justifică necesitatea de a îl proteja”, a explicat Antonio Lara.

Martor al ultimilor 5.000 de ani de pe Terra, arborele chilian este considerat o formidabilă „capsulă a timpului” ce stochează informaţii despre trecut şi despre felul în care aceşti copaci au reuşit să se adapteze la schimbările climatice şi la mediul în care trăiesc.

Copacii atât de vechi sunt extrem de rari. Cei mai mulţi dintre arborii „bătrâni” de pe Terra au mai puţin de 1.000 de ani şi foarte puţini dintre ei au trăit mai mult de 2.000 sau 3.000 de ani.

„Ei sunt ca o carte deschisă”, a declarat Carmen Gloria Rodriguez, cercetător-asistent la Laboratorul de dendrocronologie şi schimbări globale din cadrul Universităţii Australe din Chile.

Copacii străvechi sunt martori, mai ales, ai anilor secetoşi (cu inele de creştere mai strânse) şi ai anilor ploioşi (inele mai largi) şi pot să ofere indicii despre incendii şi cutremure de pământ.

„Sunt simboluri ale rezilienţei şi ale adaptării. Dacă aceşti arbori dispar, un secret important despre modul în care organismele vii se adaptează la schimbările planetei va dispărea odată cu ei”, a adăugat Jonathan Barichivich.