Un cunoscut vlogger a aflat ce cred cu adevărat rușii despre români. „Șocat de unele reacții” VIDEO

Un cunoscut vlogger a aflat ce cred cu adevărat rușii despre români. „Șocat de unele reacții” VIDEO

Cunoscutul vlogger român Cosmin Avram a vizitat Ucraina și Rusia, cele două țări aflate în război de doi ani. În Rusia, el a vrut să vadă cum privesc cetățenii obișnuiți spre România și SUA și ce părere au despre noi și despre țările care aleg Uniunea Europeană.

Rușii sunt în general rezervați când sunt întrebați despre români. FOTO Captură video

Vloggerul Cosmin Avram are 185.000 de abonați pe You Tube, iar clipul în care prezintă părerile rușilor despre români a adunat 247.000 de vizionări, într-o lună. „Ce cred rușii despre România, America și UE - Șocat de unele reacții”, a fost titlul videocplipului. Pentru că nu știe limba rusă, el a apelat la un traducător, român și el, care i-a facilitat dialogul cu oamenii de pe stradă.

„Cred că acesta este ultimul clip pentru că urmează să plecăm, să părăsim această țară. Dar înainte de asta vreau să aflu părerea oamenilor simpli. Vreau să văd ce știu despre România. Dacă știu ceva despre România, vreau să-i întreb despre America, despre cum este viața în Rusia. Așa că rămâneți până la final. O să fie foarte, foarte interesant. După cum bine știți nu vorbesc limba rusă, așa că nu o să fiu singur pentru că îmi va fi imposibil să vorbesc cu oamenii. Andrei o să fie lângă mine și o să traducă”, a spus Avram, în debut.

Primii abordați au evitat să vorbească despre român i. Toți au lăsat impresia că se tem să vorbească, deși în unele momente păreau că ar vrea să spună ceva.

M-am prezentat și i-am zis că vreau să vă întreb, i-am zis că stau aici, că sunt român și vreau să vă întreb ce știți despre România. Și ați văzut reacția. După cum ți-am zis de acasă cam asta e reacția. Nu vor să vorbească. Se tem. A zis că nu știe nimic”, i-a spus Andrei lui Cosmin.

„Ați schimbat tabăra”

Puțin mai târziu, un bărbat a acceptat să discute cu ei, dar a spus că nu știe nimic despre România. Apoi, el și-a amintit că România a luptat în Al Doilea Război Mondial de partea Germaniei. „Despre România? Nu știu nimic despre România”, a spus el mai întâi, după care, întrebat cum e viața în Ulyanovsk a devenit mai comunicativ.

E bine. Orașul e frumos, Volga e frumoasă. Eu știu, pentru mine e bine. E bine. E o țară frumoasă. Și nu vă supărați, ați fost în război de partea nemților și abia apoi ați schimbat tabăra. Ați făcut foarte bine”, a spus el. Întrebat despre SUA, a dat alt răspuns: „Bineînțeles că nu am fost acolo, dar, da, este o țară imperialistă, care se bagă peste alte țări.” În ce privește sancțiunile date Rusiei, el a spus că nu le simte.

Următorii au fost doi tineri ruși. Dacă primul nu știa nimic despre România, tânăra a dat un răspuns: „Dracula e din România.”

Ceva mai încolo, un bărbat mai în vârstă, Alexander, a confundat Bucureștiul cu Budapesta. „Nu pot zice nimic despre România. M-am născut aici, aici am crescut, îmi place totul aici. Știu că România este o țară, un stat, dar nu am fost niciodată în România și nici în Europa. Capitala României... Budapest?”, a spus el.

Spre deosebire de ceilalți ruși abordați, el a spus că resimte sancțiunile. Și a explicat și în ce fel. „Ei bine, da, se simt. De exemplu, fiul meu e student, are 20 de ani și se simte când vrea să facă o plată online în afara Rusiei, atunci e o problemă. Sau când vrea să cumpere cărți din alte țări, nu poate. Obținerea și achiziționarea obiectelor din străinătate, precum și plasarea comenzilor pe diferite site-uri pot crea și ele dificultăți. Viața în Ulyanovsk în schimb e foarte bună. Aici m-am născut și am crescut. Am fost în Moscova, dar nu mi-am dorit să locuiesc acolo”, a mai afirmat el.

La fel ca ceilalți, nu s-a arătat prea încântat când a venit vorba despre SUA. Și-a amintit totuși că spre finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, Rusia și SUA au fost aliate.

E un hegemon imens, hegemonul mondial, care dorește să cucerească toată lumea, să se bage peste tot. Istoria este una și într-un fel nu este doar istorie, ci și fapte, fapte istorice. Nu numai despre țara noastră, cum ar fi, de exemplu, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când ei, americanii, s-au alăturat ca o țară de susținere, ca aliatul nostru, dar aproape de sfârșitul războiului”, a răspuns acesta.

Există și ruși echilibrați

Cosmin a spus: „În presa din România este creată o concurență între Rusia și America. Așa o simte și lumea aici, simte același lucru?”, iar bărbatul i-a răspuns diplomat și elegant: „Știți, fiecare țară, fiecare locuitor are propria lui mentalitate. Prin urmare, pentru unii este bine în propria țară, fiecare cu propria țară.”

Întrebat de Cosmin ce părere are că din ce în ce mai multe țări din Europa aleg să intre în Uniunea Europeană, rusul a dat un răspuns interesant:

„Nu am fost împotrivă niciodată. Am susținut ideea că fiecare țară are propriul său drept de exprimare. Aș dori ca toate țările să trăiască în pace și armonie într-o uniune sau într-un alt fel de înțelegere.”

A urmat o tânără care a eschivat: „Nu știu nimic, nu am nimic în cap acum nici despre România, nici despre America.”

A fost momentul în care a intervenit și Cosmin: „După cum vă spuneam și la început, multe persoane sunt reținute. Spre exemplu, din punctul meu de vedere domnișoara ar fi vrut să ne spună câte ceva, dar părea că are o reținere”.

Următorul rus a fost un bărbat care și-a amintit și el că în Al Doilea Război Mondial România a fost inițial aliata Germaniei lui Hitler.

Nu știu știu nimic despre România. A luptat în Războiul pentru Apărarea Patriei împotriva URSS. După destrămare, România a fost cu NATO, nu cu Rusia. În Ulyanosk viața e normală, liniștită. Despre America știu mai multe. În primul rând, informațiile despre America sunt mult mai abundente. Știu statele, știu capitalele, istorie”, a spus acesta.

La întrebarea despre țările europene care aleg să intre în Uniunea Europeană, bărbatul a răspuns: „Fiecare are dreptul să aleagă. În Ucraina strigă Ucraina este Europa! Nu prea înțeleg, ucrainenii erau cu rușii și au fost mereu cu rușii. Fiecare ar trebui să aibă propria sa originalitate, identitate națională. Sancțiunile nu se simt nici măcar un pic”, a adăugat el.

În Rusia este o vorbă: prizonierii români

Puțin mai încolo, vloggerii au oprit un bărbat în vârstă care purta o vestă reflectorizantă „România, Transilvania și vampiri. Și Dracula. Capitala României este București. Știu că România e lângă Moldova. Cei din Moldova sunt frații noștri. Românii și moldovenii vorbesc aceeași limbă. În Rusia este o vorbă: prizonierii români. Eu m-am născut în Bashkir”, a spus el.

Întrebat de Cosmin cum sunt pensiile, rusul a reacționat virulent la adresa americanilor.

„Nu, nu sunt pensionar. Și nici nu vreau să știu. America pentru mine sunt evrei și sunt inamicii noștri. Pentru că sunt șmecheri, dar nu se pricep la război. În Vietnam și-au luat-o, în Coreea și-au luat-o, în Afganistan la fel. Le-a tras un șut în fund și au plecat. Sunt comercianți”, a mai spus bătrânul.

Întrebat despre Uniunea Europeană a spus că nu resimte nicio sancțiune. „Au impus sancțiuni, dar pentru noi tot bine este, noi nu simțim. Fără ruși e rea viața. Nu se simt sancțiunile, doar că s-au mai scumpit lucrurile, produsele de primă necesitate. Salariile sunt normale. 20.000 de ruble, 200 de euro.”

Spre final, a venit rândul unui bărbat care pescuia la copcă. „Câte ceva știu despre România. Oamenii sunt ca peste tot, și aici, și acolo. Nu contează ce ești, român, moldovean, american, rus, trebuie să fii om. În Ulyanosk viața e normală, nu mă supără nimic. Americanii sunt de rahat. Nu am simțit nicio sancțiune. Așa cum trăiam înainte, la fel trăiesc și acum. Salariile aș vrea să fie mai mari, dar mai am răbdare”, a spus pescarul.

Uite cenzura, nu e cenzura

Întrebat despre cenzură, Andrei a spus într-o primă fază că nu resimte așa ceva.

„Nu, cenzura e la fel ca peste tot. Dacă să zicem că eu sunt cetățean rus, am 100.000 de abonați și zic ceva despre Putin și acel video ajunge la peste un milion de vizualizări, atunci da, e o problemă pentru că lovesc pe cineva pe care nu trebuie. În momentul când tu vorbești pe stradă despre Putin sau despre, nu știu, țară, ceva de rău, cu cineva nu e nicio problemă, chiar dacă trece poliția pe lângă tine. Asta e diferența. Acum nu știu, eu, după părerea mea, nu cred că e o cenzură”, a parat el.

Cosmin a insistat însă: „Dar legat de internet, pentru că mulți folosesc VPN-ul pentru a avea acces la presa din afara Rusiei, să-i spunem așa. Cum vezi chestia asta? Nu o vezi ca pe un fel de cenzură?”

În fața acestui argument, Andrei a recunoscut că există un impediment: „Măi, asta eu, să știi că nu m-am gândit la asta, deși pentru mine este un impediment. Pe mine mă enervează chestia asta că trebuie să folosesc VPN-ul, să intru pe Instagram și toate alea. Cenzură... Da, o văd ca pe o cenzură. Este într-un fel este.”

Și tot el a adăugat: „În principiu, oamenii, să știi, că au înțeles că adevărul e undeva la mijloc. Adică deja a trecut foarte mult timp și toată lumea și-a dat seama”, a mai spus el.

„Da, dar nu mă refer la adevăr, neadevăr. Pur și simplu la faptul că nu ai acces să vezi și o altă parte a lumii”, a insistat Cosmin.

„A, ba nu. Dar ai acces. Majoritatea deja din Europa folosesc Telegram. Rușii se uită pe Telegram. Cei care sunt, de exemplu, în Europa, am văzut străini, folosesc Telegram și acolo se afișează tot felul de știri”, a mai spus Andrei, dar Cosmin a insistat din nou. „Da, da, eu nu mă refer la cei din Europa. Mă refer strict la persoanele de aici, la clasa de jos. Pentru că și aici, persoanele care au un venit peste medie au acces și știu absolut orice ce se întâmplă.”

Andrei a mărturisit că războiul din Ucraina nu este atât de promovat la televiziunile rusești precum este războiul din Israel. Deloc întâmplător, probabil.

„Persoanele alea nu au acces la... doar dacă caută. Dar în principiu nu au. De exemplu, în Rusia, ce se afișează la televizor? Niciodată n-ai să vezi, deși culmea e, până și socrul meu a zis, până și eu am văzut, de când a început conflictul între Rusia și Ucraina, nu am văzut niciodată ceva rău de ucraineni. Sau să zică ceva rău sau injurii, nu știu, ceva... Mai ales nu se difuzează așa mult acest conflict cum se difuzează la noi în țară. La noi în țară, pe orice post dai, este vorba despre acel conflict sau conflictul din Israel. Dar, de exemplu, aici în țară, dă câteodată știrile despre ce se întâmplă, ce fac rușii acolo, ce cuceresc, ce s-a mai întâmplat și atâta tot. Dar oamenii de aici nu au informații. Se difuzează și în Rusia ce se întâmplă în partea cealaltă, în Europa, în America. Se difuzează, dar foarte puțin.”

La final, el a concluzionat: „De exemplu, televiziunea nu împinge așa mult conflictele cum e la noi în țară. Dar cei care vor într-adevăr să caute, găsesc ușor pe Google, pe YouTube. Pe YouTube nu e nevoie ca să-ți bagi VPN-ul. Și în principiu rușii folosesc YouTube-ul. Dacă vor să uite pe Instagram, bagă VPN-ul”.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat