Un emisar chinez de rang înalt va efectua vizite în Ucraina şi Rusia într-o misiune de „pace”

Un emisar chinez de rang înalt va efectua vizite în Ucraina şi Rusia într-o misiune de „pace”

Reprezentantul special al Chinei pentru afaceri eurasiatice din 2019 şi fost ambasador în Rusia, Li Hui, începe luni un turneu în Ucraina, în Rusia şi în alte oraşe europene în cadrul unei călătorii despre care Beijingul afirmă că urmăreşte să discute o "reglementare politică" a crizei ucrainene, relatează luni Reuters.

FOTO: Shutterstock

Li Hui urmează să efectueze vizite şi în Polonia, Franţa şi Germania în cadrul acestui turneu de mai multe zile, a anunţat Ministerul de Externe chinez vineri, fără să ofere un calendar detaliat, anunță Agerpres.

"Această vizită este o dovadă a eforturilor Chinei de a promova discuţiile de pace şi demonstrează pe deplin angajamentul ferm al Chinei faţă de pace", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Wang Wenbin, în cadrul unei conferinţe de presă zilnice.

Li Hui - care vorbeşte fluent limba rusă - este oficialul chinez cu cel mai înalt rang care vizitează Ucraina de când Rusia a invadat-o în februarie 2022, iar călătoria sa ar putea coincide cu începutul mult aşteptatei contraofensive ucrainene pentru recucerirea teritoriului ocupat de Rusia.

Această vizită intervine la câteva săptămâni după ce preşedintele chinez Xi Jinping a avut o convorbire telefonică cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski la sfârşitul lunii aprilie, în cadrul primelor discuţii între cei doi lideri de la începutul războiului.

Zelenski a calificat această convorbire drept "lungă şi semnificativă" într-o postare pe Twitter, în timp ce Xi a declarat că Beijingul se va concentra pe promovarea păcii, deşi propunerile Chinei pentru a pune capăt conflictului au suscitat un anumit grad de scepticism în Occident, având în vedere legăturile acestei ţări cu Rusia.

Cu toate acestea, mai mulţi lideri europeni, între care preşedintele francez Emmanuel Macron şi şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, l-au îndemnat pe Xi să discute cu Zelenski şi să joace un rol mai intens pentru descurajarea acţiunilor Moscovei în cursul unei serii de vizite în capitala chineză începând cu luna martie.

Începând din februarie, Beijingul a promovat intens o iniţiativă din 12 puncte pentru o soluţionare politică a crizei ucrainene.

Dar acest plan, lansat la un an de la invazia Rusiei în Ucraina - la 24 februarie 2022 - reprezintă în mare parte o reiterare a liniilor anterioare ale Chinei cu privire la războiul din Ucraina. Beijingul a îndemnat ambele părţi să accepte o detensionare graduală şi a avertizat împotriva folosirii armelor nucleare.

Kievul a exclus ideea oricăror concesii teritoriale în faţa Rusiei şi a declarat că doreşte să recupereze fiecare centimetru din teritoriul ocupat anterior de Rusia. Rusia a anexat ilegal peninsula Crimeea în 2014, iar din septembrie trecut a proclamat că a anexat alte patru regiuni ucrainene (Doneţk, Lugansk - în est, Herson şi Zaporojie - în sud), pe care Moscova le numeşte de acum "pământ rusesc".

De la începutul războiului, China s-a abţinut să condamne Moscova - aliatul său strategic - sau să califice acţiunile acesteia în Ucraina drept "invazie", suscitând critici din partea ţărilor occidentale şi a SUA, care au pus la îndoială credibilitatea Chinei ca potenţial mediator al conflictului.

Oricare ar fi mesajul adus de Li, acesta va fi examinat cu atenţie având în vedere neliniştea statelor occidentale faţă de întâlnirea din luna martie între preşedintele chinez Xi Jinping cu "prietenul său drag", omologul său rus Vladimir Putin şi angajamentul celor două ţări pentru un parteneriat "fără limite" cu trei luni înainte de invazia Kremlinului în Ucraina, pe care Moscova o numeşte "operaţiune militară specială".

Li şi-a petrecut întreaga carieră diplomatică ocupându-se de Uniunea Sovietică, apoi de Rusia şi statele care au apărut după destrămarea acesteia, de când s-a alăturat Departamentului pentru afaceri sovietice şi est-europene din cadrul Ministerului de Externe chinez, în 1975, conform media ruse.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”