
Un exemplu „respect” din partea statului român! Bancher umilit în România de Teodorovici, premiat de Polonia cu cea mai înaltă distincție, Crucea de Aur pentru Merit
„În numele Președintelui Republicii Polone, am onoarea să vă informez că ați fost distins cu decorația poloneză – Crucea de Aur pentru Merit – în semn de recunoaștere a contribuției dumneavoastră la dezvoltarea cooperării internaționale în cadrul Inițiativei celor Trei Mări. Ceremonia de decernare va avea loc pe 15 iulie 2025, la ora 13:00, la Palatul Prezidențial din Varșovia”. Așa sună anunțul primit de Florian Kubinschi- „arhitectul” Fondului de Investiții al Inițiativei celor Trei Mări, scrie hotnews.ro .
Distincția primită este prima oferită unui român, iar în lume există circa 50 de premiați cu Crucea de Aur pentru Merit. Aceasta recunoaște serviciile remarcabile aduse statului și societății poloneze, decorația putând fi acordată în aur, argint sau bronz. Crucea de Aur pentru Merit este cea mai înaltă dintre cele trei.
Kubinschi, 65 de ani, a fost bancher de top mai întâi la ING, după care a ocupat o serie de funcții de conducere la băncile Țiriac, UniCredit, Volsbank, EximBank, făcând parte și din prima echipă de conducere executivă a Băncii de Investiţii şi Dezvoltare- BID, de unde a demisionat în martie anul trecut. Când s-a ocupat de înființarea acestui Fond pentru care Polonia l-a felicitat, Kubinschi era vicepreședintele EximBank.
Kubinschi, alături de Beata Daszynska-Muzyczka, Președintele Băncii de Dezvoltare de Stat a Poloniei (BGK) și președintele Consiliului de Supraveghere al Fondului de Investiții al Inițiativei celor Trei Mări au bătut Europa de la nord la sud pentru a convinge viitoarele state membre despre avantajele Fondului.
Kubinschi a fost cel care s-a ocupat de țările din Sud, purtând discuții cu Ungaria și Bulgaria care se prelungeau mult după miezul nopții.

Florian Kubinschi, interviu la un post tv polonez. Sursa foto: captură tv
Cum România și Polonia au fost fondatoarele Fondului, ele aveau dreptul la câte doi membri în consiliile de conducere, iar celelalte state aveau dreptul la câte un loc.
Numai că, după ce Fondul a fost pus pe picioare și a devenit operațional, Ministrul de Finanțe al acelei vremi, Eugen Teodorovici a făcut două numiri, niciuna nefiind persoana lui Florian Kubinschi.
Polonia i-a recunoscut meritele însă și îi va oferi înalta distincție peste două săptămâni.
România este implicată în mai multe proiecte majore din cadrul Inițiativei, printre care se numără proiecte de infrastructură energetică și de transport (BRUA, Via Carpatia, modernizarea căii ferate Gdansk-Constanța etc.), ceea ce implică și reprezentanți din ministerele de resort și instituțiile financiare care gestionează Fondul de Investiții al Inițiativei.
Inițiativa celor Trei Mări (ITM) este o platformă politică a țărilor membre UE din Europa Centrală și de Est, România și Polonia fiind țările fondatoare. Din cele 12 state care au aderat la ITM, 11 sunt foste țări socialiste, cea de-a 12-a fiind Austria. Scopul expres al Inițiativei este stimularea cooperării în regiune, accelerarea proceselor de modernizare a infrastructurii și consolidarea independenței energetice.
Proiectul a fost prezentat la finele lunii septembrie 2015, la Adunarea Generală a ONU de la New York, dar decizia finală de înființare s-a luat la summitul de la București, în perioada 17–18 septembrie 2018.