Un fiu al lui Che Guevara vinde circuite pe motocicletă pentru turiştii care vizitează Cuba

Fiul cel mic al revoluţionarului argentiniano-cubanez Ernesto "Che" Guevara şi-a deschis o agenţie de turism, în Cuba, care propune clienţilor o serie de călătorii pe motocicletă de-a lungul şi de-a latul ţării, continuând astfel pasiunea tatălui său pentru vehiculele pe două roţi.

Potrivit site-ului ei, agenţia La Ponderosa Tours oferă de puţină vreme circuite turistice la bordul unor motociclete Harley Davidson, care "combină deliciul oferit de varietatea peisajelor de pe această insulă frumoasă şi un contact intim cu o parte din istoria unei Revoluţii unice". Având durate cuprinse între şase şi nouă zile, aceste programe turistice "all inclusive" pot fi modificate la cererea clienţilor.

În vârstă de 49 de ani, Ernesto Guevara este cel mai tânăr dintre cei cinci copii ai celebrului revoluţionar. Avocat de profesie, el se află la conducerea filialei turistice a companiei publice La Ponderosa, al cărei nume se inspiră din porecla pe care Che Guevara a dat-o motocicletei britanice Norton 500 cu care a străbătut o bună parte din America de Sud între decembrie 1951 şi iulie 1952.

Acel periplu, determinant pentru conştientizarea condiţiei de revoluţionar, a fost imortalizat în cinematografie de brazilianul Walter Salles în filmul "Jurnal de călătorie/ Diarios de motocicleta" (2004).

Din echipa de ghizi de la Ponderosa Tours face parte şi Camilo Sanchez, fiul revoluţionarului cubanez Antonio Sanchez Diaz, supranumit "Marcos", camaradul de ultim moment care a fost ucis în campania boliviană ce i-a fost fatală lui Che Guevara în 1967.

Printre etapele inconturnabile ale circuitelor propuse turiştilor figurează mai ales fortăreaţa colonială La Cabana din Havana, cucerită de Che Guevara în primele ore ale Revoluţiei cubaneze în 1959, dar şi oraşul Santa Clara. Cucerit de revoluţionarul argentinian în decembrie 1958 acest oraş adăposteşte în prezent mausoleul în care a fost depus sicriul său.

 


populare
astăzi

1 Părinții primarului Negoiță au dat 2,8 milioane de euro pe o vilă în Italia în Civitavecchia cu 23 de camere și un restaurant pe plajă

2 Pericolul unei revolte la Moscova a apropiaților lui Serghei Șoigu. Presa rusă: Kremlinul blochează internetul în centrul capitalei ruse

3 DOCUMENTE Miza e protejarea lui Voineag / Conflict major între CSM-Secția pentru procurori și Inspecția Judiciară din cauza documentarului Recorder

4 Forțele Aeriene ale Ucrainei confirmă pierderea colonelului Oleksandr Dovgach, comandant al Brigăzii 39 Aviație Tactică

5 Unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai lui Putin ar fi fugit din Rusia. Vladislav Surkov este arhitectul „Lumii Ruse”