Un fond de investiții cu un buget de 100 de milioane de euro pentru România și-a anulat planurile, din cauza evenimentelor (consultant)

Un fond de investiții cu un buget de 100 de milioane de euro pentru România și-a anulat planurile, din cauza evenimentelor (consultant)

Evenimentele de pe scena politică românească, neanticipate, determină investitorii care plănuiau să investească în România să își amâne decizia și să se orienteze către alte piețe până ce vor vedea mai multă stabilitate în țară, sau se așteaptă la câștiguri mai mari, pe seama creșterii primei de risc, susțin specialiștii Coface.

"În lumina ultimelor evenimente, am primit ieri (miercuri-n.r.) câteva telefoane din partea unor fonduri de investiții internaționale, care își arătau îngrijorarea vis-a-vis de cea ce se întâmplă în perioada următoare, pentru că au din ce în ce mai puțină predictibilitate, semnalele nu încurajează investițiile pe termen lung. Chiar unul dintre fonduri îmi declara că avea un buget alocat de 100 de milioane de euro pentru investiții, pentru preluări de companii anul acesta, în România, dar și-au anulat orice investiție și au pus în stagnare proiectele actuale. (Evenimentele — n.r.) creează așteptare, creează tensiune și este important ca tot ceea ce se întâmplă în această perioadă să se stabilizeze, să nu escaladeze către o criză politică care, pe lângă efectele negative pe termen scurt, dă niște semnale foarte periculoase pe termen lung, privind lipsa de predictibilitate și descurajarea investițiilor", a declarat joi Iancu Guda, director servicii și economist șef în cadrul Coface România.

La rândul său, Eugen Anicescu, country manager Coface România, susține că investitorii globali s-au acomodat, în ultima perioadă, cu șocurile, și au învățat să le gestioneze, dar asta presupune și orientarea către piețe mai sigure.

"Investitorii știu să gestioneze instabilitatea, dar au și alternative. Ei spun "da, știu ce să fac în instabilitate, dar de ce să mă bag și să nu stau să aștept 3 luni până iau decizia și să mă duc în altă parte între timp", a explicat Anicescu.

Totodată, în perioade agitate crește prima de risc, iar investitorul așteaptă randamente mai mari. "Crescând prima de risc, crești pretențiile, crești presiunea, crești exigențele și reduci spectrul unei investiții care se poate face. Când un investitor este dispus să abordeze un radar mai extins, va avea o amprentă mai mare asupra mediului de afaceri, iar probabilitatea să preia companii, să investească este mai mare. Dar când devine mai exigent, tot mai puține companii se califică în acest condiții de risc și respectivul investitor se va orienta către alte țări", a mai spus Guda.

La rândul său, Anicescu a menționat faptul că și la nivel global provocarea anului 2017 ține de incertitudine, care se suprapune, în acest moment, "pe un mediu foarte încins și în România".

În opinia sa, incertitudinea este generată de cele două evenimente importante ale anului 2016, respectiv votul britanicilor pro Brexit și alegerile din SUA "cu surpriza Donald Trump", evenimente ale căror consecințe nu sunt clare, încă, pentru celelalte economii ale lumii.

La aceste două evenimente se adaugă, potrivit reprezentantului Coface, alegerile de anul acesta din Germania, Franța și Olanda, ale căror rezultate ar putea accentua incertitudinile.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 Dorel Vișan, premiat de Masonerie pentru prezența la Moscova...