Un fost magistrat din Alba a primit în februarie o pensie de peste 50.000 de lei! Adică 16 salarii minime pe economie sau 44 de pensii minime garantate

Cea mai mare pensie plătită în luna februarie în județul Alba a fost de peste 50.000 de lei. Suma este echivalentă cu circa 16 salarii minime pe economie sau 44 de pensii minime garantate.

La nivelul județului sunt peste 100 de pensionari care au pensii mai mari de 10.000 de lei, marea majoritate fiind foști magistrați, potrivit datelor oferite de Casa Județeană de Pensii Alba și publicate de alba24.ro. La polul opus, aproape 21.000 de cetățeni din județ beneficiază de pensia minimă, de 1.125 de lei/lună.

Dezechilibrele din sistemul național de pensii sunt extrem de vizibile la nivelul județului Alba, acolo unde un pensionar de lux primește lunar cât 44 de pensionari ”obișnuiți” care au contribuit toată viața la stat.

Cuantumul brut al primelor trei pensii ca și valoare se află cuprins, în luna februarie, între suma de 50.359 și 32.725 de lei. Acestea sunt plătite pensionarilor din sistemul public de pensii care domiciliază pe raza județului și se află în baza de date a CJP Alba.

108 pensionari din Alba beneficiază în luna februarie de un cuantum brut al pensiilor peste suma de 10.000 de lei, aceștia fiind beneficiari de pensii speciale.

Începând cu data de 1 ianuarie 2023, nivelul indemnizației sociale pentru pensionari este de 1.125 de lei. La nivelul județului Alba, 20.932 de pensionari beneficiază de pensia minimă garantată în plată în cuantum de 1.125 lei.


populare
astăzi

1 DOCUMENT Cine din servicii o fi dat drumul la chestia asta? Și ce o fi atât de grav?

2 Palmă grea pentru președinte / „Refuz să particip, am primit invitație de la Administrația Prezidențială, nu mă duc, în semn de protest pentru tot ceea …

3 SURSE Guvernul Bolojan e ca și picat, moțiunea va fi votată de cel puțin 270 de parlamentari. Cătălin Predoiu, premierul agreat la Cotroceni

4 Prima lovitură grea pentru Bolojan în interiorul PNL...

5 Mirări și întrebări în Securistan / Câteva lucruri care nu se leagă / Cine trage sforile în criza politică?