Un fost patron din Liga 1 a murit la 68 de ani, la Viena

Nicolae Bara a deținut clubul UTA în Liga 1, în perioada 2006-2008, timp în care a finanțat echipa cu aproximativ 6 milioane de euro.

Omul de afaceri a decedat la Viena, unde se mutase, la numai 68 de ani, scrie ziare.com .

Nicolae Bara a patronat și ziarul Sport Total, iar ulterior a pus bazele postului de radio „Sport Total FM”, în anul 2007.

Bara a fost membru în parlamentul României în legislatura 2004-2008.

Nicolae Bara și-a exprimat în urmă cu patru luni dorința de a investi din nou la clubul arădean. „Nu mai sunt la vârsta la care să visez cai verzi pe pereți. Nu pot să pun căruța înaintea calului. Nu am cum să fac strategii până nu înțeleg foarte bine dacă e nevoie de mine într-un fel sau altul. Interesul meu era să văd dacă pot ajuta UTA cumva, nu știu cum, nu am un scenariu prestabilit. Ăsta e singurul meu interes, să ajut UTA. Dacă pot, iar dacă nu mă dau la o parte și rămân în continuare un suporter din umbră care urmăresc fenomenul, dar lăsați-mă să evaluez corect”, spunea la 4 februarie Nicolae Bara, zi în care s-a întâlnit cu Simion Apreutese și Rudi Vizental, doi dintre cei care fac parte din grupul de investitori NextGen.



populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

3 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

4 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

5 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii