Un influent guru indian, condamnat la 10 ani de închisoare pentru viol

Un influent guru indian, condamnat la 10 ani de închisoare pentru viol

Gurmeet Ram Rahim Singh, un influent guru indian, a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru viol, luni, la câteva zile după violențele comise de unii dintre adepții lui, care s-au soldat cu 38 de morți, informează AFP.

"Ram Rahim a fost condamnat la 10 ani de închisoare", a declarat Utsav Singh Bains, avocatul familiei uneia dintre victime.

Zeci de mii de adepți ai acestui guru au semănat panică și teroare săptămâna trecută în mai multe orașe din nordul țării, incendiind zeci de vehicule și provocând un val de revolte, după ce justiția l-a declarat pe liderul lor vinovat de violarea a două discipole, în 2002.
Cunoscut și grație poreclei "Guru bătător la ochi", din cauza preferinței sale pentru haine stridente și bijuterii opulente, acest lider spiritual indian, în vârstă de 50 de ani, aflat în fruntea sectei Dera Sacha Sauda, afirmă că are peste 50 de milioane de adepți în lumea întreagă.

Persoanele care s-au constituit parte civilă în acest proces și-au anunțat deja intenția de a face recurs.

"Estimăm că există cel puțin 48 de victime suplimentare care au fost agresate sexual și care ar fi fost ucise dacă ar vorbi sau se tem prea mult pentru a renunța la tăcere", a spus avocatul Bains.

Nu este pentru prima dată când Guermeet Ram Rahim Singh se află în centrul unei polemici. În 2015, el a fost acuzat că i-a încurajat pe 400 dintre adepții lui să accepte să fie castrați pentru a se apropia mai mult de Dumnezeu. El a fost cercetat și în cadrul anchetei demarate după asasinarea unui jurnalist în 2002.
Forțele de securitate sunt în stare de alertă în orașul Rohtak din statul Haryana, unde este încarcerat acest guru, pentru a evita o nouă escaladare a violențelor.

Internetul mobil a fost anulat în localitate. Baraje de poliție au fost amplasate pe străzi, iar soldații au fost desfășurați într-un dispozitiv de securitate.

"Dacă situația impune să facem uz de arme de foc, ofițerii mei au întreaga libertate de decizie", a declarat pentru un post de televiziune șeful Poliției din Rohtak.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”