Un magnat american al cazinourilor urmărit penal pentru că a acţionat ca "agent" al Chinei

Departamentul american de Justiţie a intentat marţi un proces împotriva magnatului american de cazinouri Steve Wynn pentru a-l forţa să se declare "agent" al Chinei în Statele Unite, scrie AFP.

Potrivit justiţiei americane, Wynn apăra interesele chineze când s-a întâlnit cu Donald Trump şi cu alţi oficiali ai administraţiei sale în 2017 pentru a-i convinge să retragă viza acordată lui Guo Wengui, un om de afaceri chinez în exil după ce a fost acuzat de Beijing în special de fraudă financiară.

Steve Wynn a depus "aceste eforturi la cererea lui Sun Lijun, care era pe atunci ministru al MPS", Ministerul chinez al Securităţii Publice, a indicat justiţia americană.

La acea dată, compania lui Steve Wynn deţinea trei cazinouri în Macao, o regiune semi-autonomă a Chinei, iar magnatul american a transmis cererea lui Sun Lijun cu scopul de "a-şi proteja interesele comerciale în Macao", se arată într-un document al instanţei.

Wynn, care deţinea cazinouri şi la Las Vegas si a fost membru al conducerii Partidului Republican, a avut, de asemenea, "mai multe conversaţii" cu înalţi responsabili de la Casa Albă "pentru a aranja o întâlnire cu Sun (Lijun) şi alţi oficiali guvernamentali ai RPC", Republica Populară Chineză, se arată în document.

Magnatul american, căruia i s-a recomandat să se înregistreze ca lobbyist în numele Chinei din cauza unei legi care o impunea, a refuzat, a subliniat documentul.

Acuzat că a agresat sexual mai mulţi angajaţi ai grupului său Wynn Resorts, Steve Wynn şi-a părăsit postul de CEO în 2018 şi, totodată, a demisionat din funcţia de director financiar al Partidului Republican. AGERPRES


populare
astăzi

1 Dan Șucu, patronul Rapidului, agent al Securității cu un nume emblematic / Povestea de informator a lui „Mircea Crișan”

2 Răsturnare de situație? / Parchetul General a trecut de partea corupților? / Spune că decizia CJUE privind prescripția se aplică doar cazurilor de fraudă …

3 Fost candidat la Primăria Sectorului 3, arestat în cazul fraudelor cu pensii

4 Expert / Decizia de a ține închiși 42 km de autostradă gata pune vieți în pericol

5 Voi ați citit asta? / Că, dacă se închide Kozludui, rămânem în aer?