Un mic asteroid a trecut duminică foarte aproape de Pământ (NASA)

Un asteroid cu o lungime de trei până la şase metri a trecut duminică la o distanţă de 2.950 de kilometri de Pământ, potrivit agenţiei spaţiale americane NASA, care a anunţat că este vorba despre cel mai apropiat asteroid observat vreodată în deplasare pe lângă planeta noastră, informează miercuri agenţia AFP.

Dacă s-ar fi ciocnit cu planeta noastră, asteroidul, denumit 2020 QG, nu ar fi provocat probabil pagube, însă dezintegrarea sa în atmosfera terestră ar fi produs, fără îndoială, o minge de foc pe cer, un meteor, după cum se arată într-un comunicat emis marţi de Laboratorul de Propulsie Jet (JPL) al NASA.

Corpul ceresc a trecut pe deasupra Oceanului Indian, duminică, la ora 4:08 GMT, cu o viteza de 12,3 kilometri pe secundă, la o distanţă aflată cu mult sub orbita geostaţionară, aflată la aproximativ 36.000 de kilometri, unde se află plasaţi majoritatea sateliţilor de telecomunicaţii.

Asteroidul a fost reperat la şase ore după trecerea sa, de Zwicky Transient Facility, un telescop de la Observatorul Palomar de la Universitatea Caltech din California, sub forma unei linii lungi şi luminoase pe cer.

NASA estimează că asteroizii de această dimensiune trec la această distanţă de Pământ de câteva ori pe an. Ei sunt însă dificil de reperat, cu excepţia cazului în care se îndreaptă direct către planeta noastră, caz în care explozia din atmosferă este de obicei uşor de observat, ca în cazul meteoritului care a explodat în 2013 deasupra regiunii ruse Celiabinsk, eveniment ce a provocat spargerea geamurilor pe o rază de câţiva kilometri, rănind circa o mie de persoane.

Printre misiunile NASA se numără şi localizarea asteroizilor, mult mai mari (140 de metri), care reprezintă o reală ameninţare la adresa Pământului, însă dispozitivele agenţiei monitorizează şi corpurile cereşti de dimensiuni mai mici.

"Este cu adevărat interesant de văzut un asteroid mic care se apropie atât de mult, pentru ca se poate observa cum gravitaţia Pământului îi curbează traiectoria", a declarat Paul Chodas, directorul Centrului pentru studierea obiectelor din apropierea Pământului, din cadrul NASA. Conform calculelor JPL, asteroidul a făcut un viraj de 45 de grade din cauza planetei noastre. AGERPRES


populare
astăzi

1 Ora de iarnă 2026 / când dăm ceasurile înapoi și noaptea devine mai lungă

2 Trei acte diplomatice false găsite acasă la Călin Georgescu

3 Asfalt de 73 de milioane de euro peste potecile pustiite din Apuseni

4 Procurorii DIICOT l-au ridicat pe Călin Georgescu în dosarul presupusei înșelăciuni de 1,1 milioane de euro!

5 Rețeaua secretă a lui Călin Georgescu: de unde veneau milioanele de euro / Cine este Ionel Rusen, omul său de încredere, audiat acum la DIICOT