Un nou incendiu într-un spital, la Cluj: Trei pacienți au fost evacuați, pompierii au reușit să stingă focul

Un nou incendiu într-un spital, la Cluj: Trei pacienți au fost evacuați, pompierii au reușit să stingă focul

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) a fost alertat, duminică dimineața, în jurul orei 7.00, pentru a interveni la un incendiu, la Spitalul Universitar CFR din Cluj Napoca. A fost nevoie de evacuarea a trei pacienți. În saloane se aflau 11 pacienți în momentul izbucnirii incendiului.

Potrivit reprezentanților ISU Cluj, incendiul a fost cauzat de un scurtcircuit electric la un corp de iluminat dintr-o baie, aflată la etajul I al spitalului.

„Au fost evacuate trei persoane. A intervenit Detașamentul 1 de Pompieri Cluj-Napoca cu două autospeciale de capacitate medie cu apă și spumă pentru stingere incendii, o mașină de descarcerare, o autospecială cu scară și un echipaj de terapie intensivă mobilă.  Incendiul a fost stins. Cele trei persoane evacuate sunt pacienți ai spitalului”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriș. Acesta a precizat că nu s-a impus evacuarea altor pacienți internați la Spitalul CFR.

Baia în care a izbucnit incendiul deserva pacienții din secția Interne, din mai multe salaoane, iar accesul se făcea din hol. 11 pacienți se aflau in saloane, în momentul izbucnirii incendiului.

O parte din imobilul în care funcționează Spitalul CFR a fost construit încă din 1884. În 1918, imobilul funcţiona ca policlinică a căilor ferate maghiare. În 1919 clădirea a intră în posesia statului român, care a amenajat-o pentru a  îndeplini funcţia de policlinică. Din 1945, aceasta a funcționat ca Spital al Căilor Ferate Române. Deși clădirea este veche, improprie, Spitalul Universitar Cai Ferate Cluj-Napoca acordă servicii de spitalizare continuă, servicii ambulatorii de specialitate, servicii de spitalizare de zi sau servicii paraclinice în următoarele specialităţi: anestezie şi terapie intensivă, boli infecţioase, cardiologie, dermatovenerologie, endocrinologie sau diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, medicină internă, nefrologie, neonatologie, neurologie, oncologie medicală, pediatrie, pneumologie, psihiatrie, chirurgie generală, obstetrică-ginecologie , oftalmologie, ortopedie şi traumatologie, otorinolaringologie, urologie, anatomie patologică, medicină de laborator, radiologie – imagistică medicală.

Sursa Foto: ISU Cluj


populare
astăzi

1 Descoperire șoc. Vaccinul ARNm anti-COVID, arma secretă care combate cancerul

2 Interesantă poveste...

3 BREAKING Huo, PSD! / Cu pistolul NORDIS la tâmplă, Grindeanu anunță că a început consultări pentru noul proiect privind pensiile magistraților cu șefa …

4 În ce țară am ajuns să trăim! / Avocat din Olt, prins în flagrant în timp ce primea mită 30.000 de euro, ceruți pentru angajări la spital și serviciul d…

5 Baronii PSD se regrupează. Grindeanu, Manda și Oprescu devin noul centru de putere, cu Stănescu în rolul „asasinului timpului”