Un polițist de frontieră s-a împușcat în cap în drum spre secția de votare

Un polițist de frontieră s-a împușcat în cap, în județul Giurgiu, în drum spre secția de votare.

Potrivit primelor informații, acesta urma să schimbe un angajat ISU la o secție de votare din localitatea Frătești.

Nu se cunoaște, deocamdată, motivul pentru care a recurs la cest gest și nici nu ar fi lăsat un bilet de adio.

În dimineața zilei de 24 noiembrie a.c., un polițist de frontieră a fost găsit în localitatea Frățești din județul Giurgiu, în autoturismul proprietate personală, cu o plagă împușcată în zona capului.

Bărbatul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Giurgiu, de către Serviciul de Asistență Judiciară, inconștient, cu semne vitale.

Cercetările sunt efectuate de către Inspectoratul de Poliție Județean Giurgiu, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu.

Polițistul de frontieră era planificat să efectueze paza la secția de votare nr. 121 din localitatea Frătești. Menționăm faptul că paza secției este asigurată în prezent de subofițerul Inspectoratului pentru Situații de Urgență care trebuia schimbat de colegul de la SPF Giurgiu.

Polițistul de frontieră, în vârstă de 22 de ani, este absolvent al Școlii de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră Avram Iancu Oradea, promoție 2023, fiind încadrat la Sectorul Poliției de Frontieră Giurgiu la Compartimentul Ture Serviciu.

De asemenea, colegul nostru nu este înregistrat în evidențe cu un comportament dezadaptiv sau cu vreo restricție privind executarea serviciului sau portul armamentului din dotare, fiind evaluat ultima data în cursul acestui an.


populare
astăzi

1 Asfalt de 73 de milioane de euro peste potecile pustiite din Apuseni

2 De citit! / O radiografie dură a justiției românești făcută de magistrați de vârf

3 „Misiunea mea a fost să deconspir tot sistemul! Inclusiv pe George Simion la final” / Noi stenograme din dosarul lui Georgescu

4 O nouă porcărie a fost dată în vileag! / Transelectrica a plătit zeci de milioane de euro chirie într-o clădire care valorează 10 milioane!

5 STENOGRAME Călin Georgescu voia o vilă de lux în Toscana, cu locuință pentru servitori