Un polițist din București a fost prins la pensat în timpul serviciului. Nu a putut interveni la o urgență pentru că era la salon

Anchetă internă în cadrul Poliției Capitalei după ce un agent a fost găsit la un salon de cosmetică în timpul serviciului. Bărbatul se programase la pensat, la un salon aflat pe raza altei secții, chiar în timpul misiunii, potrivit informațiilor Digi24.

Descoperirea a fost făcută de șefii lui atunci când a apărut o urgență, iar toate echipajele din zonă au intervenit. Mai puțin agentul de poliție, care încă nu terminase procesul de înfrumusețare.

Cosmeticiana l-a dat însă de gol, iar jandarmul care participa la misiunea comună de patrulare a confirmat informația.

Jandarmul a întocmit un raport în care a explicat situația. Agentul de la secția 23 de poliție este verificat de către superiorii lui. Din informațiile Digi24, el ar fi mințit în raportul întocmit la ieșirea din tură și a spus că nu a fost la niciun salon de înfrumusețare, dar o angajată a acelui salon a declarat că polițistul a mers la ea în acea seară.

Incidentul a avut loc la începutul acestui an.

Digi24 a încercat să obțină un punct de vedere de la reprezentanții MAI, Poliția Capitalei și Jandarmeria, dar nu au dorit să comenteze incidentul.


populare
astăzi

1 Operațiunea secretă prin care „Numărul 14”, cea mai grea brățară dacică, a fost recuperată din Cehia

2 El este atacatorul din Cracovia

3 VIDEO Momentul bizar cu Aleksandar Vučić care a devenit ținta ironiilor pe internet

4 BREAKING Anomalie la nivelul vortexului polar, nemaiîntâlnită din anii 1950, în noiembrie

5 Adio costuri uriașe la telefon în vacanță: șase țări apropiate de România intră în zona de roaming UE