Un pompier a găsit inelul cu diamante pierdut de Paris Hilton într-un aeroport din Polonia

Excentrica Paris Hilton și-a pierdut un inel cu diamante, estimat la peste 100.000 de dolari, pe un aeroport privat din Polonia, însă prețioasa bijuterie a fost găsită de un pompier al aeroportului și a ajuns în cele din urmă la vedeta americană, scrie UPI.com.

În cadrul turneului de promovare al spectacolului său 'Foam and Diamonds', Paris Hilton a plecat de pe un aeroport privat din Polonia, unde și-a pierdut inelul cu diamante, cu destinația Ibiza (Spania).

Pompierul care a găsit inelul pe jos a întrebat o însoțitoare de zbor dacă-i aparține frumoasa bijuterie. Aceasta din urmă a transmis inelul celor din stafful companiei aeriene care au efectuat mai multe verificări, contactând reprezentanții evenimentului Fashion Week, și l-au trimis la hotelul unde a fost cazată Paris Hilton pe durata susținerii spectacolelor în Polonia. Vedeta și-a recuperat astfel inelul, la două zile după ce îl pierduse, precizează UPI.com. AGERPRES


populare
astăzi

1 Revoltă în universități după arestarea lui Alexandru Toader și controversa din Baroul Iași

2 VIDEO Prostie fără margini, de-ți vine să vomiți că trăiești în mijlocul unor astfel de personaje, după un filmuleț cu militari în centrul Craiovei

3 Șefa de imagine a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, selectiv, la DIICOT în dosarul de 1,1 milioane de euro

4 Controversații judecători care au prelungit arestul lui Călin Georgescu

5 Răsturnare de situație în Israel: blocul lui Netanyahu preia conducerea la vot