Un radio din Cehia care emite dintr-o pădure difuzează sunetele produse de animale

Cântecele păsărilor, orăcăielile broaștelor sau zgomotele produse de aricii care sapă un tunel pe sub frunzele moarte. Sunt printre primele hituri difuzate de un post de radio online din Cehia lansat săptămâna trecută, a declarat miercuri pentru AFP cofondatorul său.

Slow Radio, care emite dintr-o pădure din sud-estul Republicii Cehe, utilizează microfoane instalate în copaci pentru a înregistra sunetele pădurii și a le difuza live, 24 de ore din 24.

"Sarcina cea mai dură a fost de a găsi locul potrivit", a spus Vaclav Nyvlt, jurnalist al site-ului de informații ceh iDnes.cz, care s-a gândit la înființarea acestui inedit post de radio împreună cu alți trei tehnicieni.

"În majoritatea locurilor în care întâlnești combinația necesară de păsări, electricitate și internet, există de obicei și civilizația: un drum, o cale ferată sau o uzină", a explicat el.

"În final, am cerut ajutorul ornitologilor pentru a găsi locul cel mai bun și ei au răspuns prezent", a spus Nyvlt.

El a refuzat totuși să dezvăluie amplasamentul exact al microfoanelor, temându-se că internauții curioși ar putea încerca să deranjeze emisiunile.

Microfoanele sunt conectate, prin intermediul unui cablu lung de 100 de metri, la un adăpost care conține echipamentul tehnic pentru difuzare.

La finalul unei săptămâni de emisie, postul nu a obținut încă profit, dar se poate lăuda cu o audiență de 1.600 de persoane la momentul de vârf al audienței, susține cofondatorul său.

"Este frumos. A trebuit doar să închid toate ferestrele, pentru că strigătele guturale ale păsărilor de afară deranjau experiența", scrie într-un comentariu pe site-ul postului Zdenek Karlik.

Însă nu toată lumea este la fel de entuziasmată de proiect. "Nu este puțin bizar să închizi fereastra pentru ca păsările de afară să nu se amestece cu cele pe care le asculți pe post? Lumea a înnebunit", scrie un alt ascultător pe site.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Antena 3 spune că liderul AUR dă o petrecere mare în nordul Capitalei de ziua de naştere și le cere invitaţilor bani pentru fiul său, în loc de cadour…

2 Ora de iarnă 2026 / când dăm ceasurile înapoi și noaptea devine mai lungă

3 Marius Baciu își reziliază contractul cu FCSB. Bogdan Mara, gata să colaboreze

4 Rezultatele loto din 20 septembrie: premii de peste 3 milioane de euro în joc

5 Cum a anticipat Grigore Antipa soluția la criza climatică din Delta Dunării