Un român, fără permis 60 de zile în Grecia pentru o parcare greșită: „Am plătit amenda”

Un șofer român aflat în vacanță în Halkidiki, Grecia, a descoperit rigorile legilor elene după ce a parcat ilegal pe un loc destinat persoanelor cu dizabilități. Deși și-a asumat fapta și a achitat o amendă de 150 de euro, autoritățile i-au reținut permisul de conducere pentru o perioadă de 60 de zile, lăsându-l fără documente și cu multe semne de întrebare. Incidentul, relatat pe un forum online, a stârnit discuții intense despre sancțiunile aplicate șoferilor străini.

Situația neplăcută a fost descrisă de șoferul român într-o postare pe un forum dedicat turiștilor în Grecia, Forum Halkidiki. Acesta a povestit cum, în localitatea Nea Moudania, a parcat din greșeală pe un loc rezervat persoanelor cu dizabilități.

„Am venit în vacanță în Halkidiki și am trecut printr-o situație destul de neplăcută în Nea Moudania. Din greșeală am parcat pe un loc destinat persoanelor cu dizabilități. Am plătit amenda de 150 €, ceea ce este normal și ne asumăm greșeala. Însă poliția ne-a reținut și permisul de conducere pentru 60 de zile și nu a vrut să ni-l înapoieze după plata amenzii”, a relatat românul.

Un șofer român a rămas fără permis în Grecia

Poliția elenă Foto: Shuterstock

Legislația strictă a Greciei: MAE avertizează turiștii

Românul a aflat ulterior că legislația din Grecia prevede, pe lângă amendă, și reținerea permisului de conducere pentru o perioadă de 60 de zile în cazul ocupării nejustificate a locurilor de parcare rezervate persoanelor cu dizabilități. "Din câte am aflat, în Grecia aceasta este sancțiunea prevăzută pentru ocuparea unui loc de parcare destinat persoanelor cu dizabilități. A mai trecut cineva printr-o astfel de situație? Există vreo posibilitate de a recupera permisul mai repede sau de a face o contestație? Și încă o întrebare: dacă permisul este reținut în Grecia, mai putem conduce legal în România în această perioadă sau suspendarea se aplică peste tot? Orice sfat sau experiență este binevenită”, a adăugat acesta, căutând soluții.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) confirmă că autoritățile elene aplică sancțiuni severe pentru această contravenție. Conform informațiilor oficiale, sancțiunile includ o amendă de 150 de euro, reținerea permisului de conducere și a plăcuțelor de înmatriculare pentru 60 de zile, precum și ridicarea imediată a vehiculului. MAE atrage atenția că turiștii români trebuie să respecte cu strictețe regulile de circulație din Grecia, întrucât sancțiunile sunt aplicate inclusiv în stațiunile turistice și pe insule.

Postarea făcută de șoferul român Foto: captură

Postarea făcută de șoferul român Foto: captură

Controale intensificate și alte amenzi severe

Consulatul General al României la Salonic avertizează, la rândul său, că autoritățile elene au intensificat controalele rutiere. Acestea vizează o gamă largă de infracțiuni, printre care conducerea fără centură de siguranță sau cască de protecție, folosirea telefonului mobil la volan, parcarea neregulamentară, circulația pe benzile dedicate transportului public, viteza excesivă, conducerea sub influența alcoolului și vehiculele neasigurate.

De exemplu, reprezentanții Consulatului oferă exemplul folosirii telefonului mobil în timpul conducerii. Un șofer surprins utilizând telefonul fără a provoca un accident riscă o amendă de 350 de euro și suspendarea permisului pentru 30 de zile. La prima recidivă, sancțiunea crește la 1.000 de euro și suspendarea permisului pentru 180 de zile, iar la a doua recidivă amenda ajunge la 2.000 de euro, cu suspendarea permisului pentru un an. Dacă utilizarea telefonului mobil conduce la producerea unui accident, amenda poate ajunge la 4.000 de euro, iar permisul poate fi suspendat pentru o perioadă de până la opt ani, a transmis Consulatul General al României la Salonic.

Reacții și sfaturi de la alți români

Postarea șoferului român a generat numeroase reacții din partea altor internauți. Mulți au confirmat severitatea legislației elene și au oferit sfaturi bazate pe experiențe similare.

Unii au sugerat că recuperarea mai rapidă a permisului ar putea fi posibilă printr-o contestație sau o declarație la poliție că șoferul părăsește țara, după achitarea amenzii. "Am mai citit undeva despre o situație asemănătoare, nu știu exact sigur, dar știu că asta e sancțiunea lor și nu prea sunt șanse mari să recuperezi permisul. Cât despre condusul în România, întrebi Poliția Rutieră sau un avocat specializat în drept rutier”, a comentat un internaut.

„Așa este. Dacă mergi la poliția unde ți-a fost luat permisul, faci o contestație sau o declarație că pleci în România, ai șanse să primești permisul după ce achiți amenda de 150 de euro. Au mai fost cazuri aici, în Grecia, sezonul acesta și au avut noroc”, a susținut un român stabilit în Grecia.

Alți utilizatori au sfătuit să se solicite un duplicat al permisului în România, cu o declarație despre cele întâmplate, fără a declara însă documentul furat: "Dacă nu v-a fost adusă la cunoștință interdicția dreptului de a conduce pe teritoriul României, aveți posibilitatea de a solicita un duplicat al permisului de conducere la orice SPCRPCIV din țară, cu o simplă declarație privind cele întâmplate. În niciun caz să nu îl declarați furat”.

Nu toți comentatorii au fost însă empatici. O reacție tranșantă a subliniat lipsa de respect a unor șoferi români: "Concediul ți-l strici singur! Ai noștri s-au învățat să parcheze la ușa magazinelor, nu contează că este loc pentru persoane cu dizabilități! Foarte bine fac grecii, așa ar trebui să fie peste tot în lume, permisul suspendat pe minimum 60 de zile!”.

Pașii de urmat dacă permisul este reținut în străinătate

Conform informațiilor publicate de Oficiul de Știri , primul pas esențial este păstrarea tuturor documentelor primite de la autoritățile locale și evitarea presupunerii că regulile sunt identice cu cele din România. La momentul reținerii permisului, polițistul trebuie să înmâneze șoferului procesul-verbal al contravenției și dovada reținerii permisului. Este important de știut că în multe state din Uniunea Europeană, această dovadă nu conferă dreptul de a continua deplasarea cu autoturismul. Prin urmare, șoferul trebuie să lase mașina unei persoane care deține un permis valabil sau să găsească o altă soluție de transport. Conducerea autoturismului după reținerea permisului poate atrage răspunderea penală, în funcție de legislația statului respectiv.

Cum ajunge permisul înapoi în România și posibilitatea de a conduce

După reținere, permisul nu rămâne definitiv la autoritățile străine. Documentul este transmis Ambasadei sau Consulatului României, apoi ajunge prin poșta diplomatică la Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV). Ulterior, acesta este trimis Serviciului Rutier din județul în care titularul își are domiciliul. Întreaga procedură poate dura între 30 și 90 de zile, în funcție de timpul necesar transportului diplomatic și procesării documentelor.

Pentru șoferii care se întorc în țară înainte de recuperarea fizică a permisului, este posibilă solicitarea unei dovezi cu drept de circulație pe teritoriul României, fără a aștepta sosirea permisului fizic, dacă sunt îndeplinite condițiile legale. Pentru deschiderea acestei proceduri, sunt necesare cererea-tip, cartea de identitate, procesul-verbal primit de la poliția străină și traducerea autorizată în limba română a acestuia. Lipsa traducerii poate duce la respingerea solicitării.

Explorează subiectele:

Greciapermis de conducereparcare ilegală


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa o fi? / „Serviciul secret militar ucrainean a încercat să mă asasineze”

2 Citiți și voi, să vedeți în ce țară am ajuns să trăim...

3 Val de căldură și furtuni / Patru județe sub cod galben, cu maxime de 36 de grade

4 VIDEO Uite o chestie care merită văzută...

5 VIDEO Revoltă în Ucraina după demiterea ministrului Apărării! / Fedorov refuză o propunere de ultimă oră a lui Zelenski și lansează un atac frontal