Un rubin rar de 40,23 carate, descoperit în Mozambic

Compania britanică Gemfields PLC a descoperit un rubin brut de 40,23 carate în mina sa Montepuez din Mozambic, dezvăluind cu această ocazie că nestemata în cauză reprezintă "unul dintre cele mai importante rubine descoperite în timpurile recente", informează Reuters.

Reprezentanţii firmei britanice au dezvăluit miercuri că rubinul a fost evaluat de specialiştii de la Gübelin Gem Lab din Elveţia, înainte de licitaţia de rubine pe care Gemfields PLC o va organiza luna viitoare la Singapore.

"Deşi este dificil de analizat în această stare brută, transparenţa şi culoarea cristalului indică faptul că o nestemată importantă ar putea fi tăiată din acea piatră brută", a declarat Daniel Nyfeler, managerul general al companiei Gübelin Gem Lab.

Cele mai apreciate rubine sunt în mod tradiţional cele în nuanţe de roşu aprins cu mici inflexiuni albăstrii. Totuşi, rubinele din Mozambic sunt adeseori bogate în nuanţe de roz, datorită variaţiilor de minerale din depozitele din acea regiune africană.

Printre cele mai renumite rubine din lume sunt Delong Star Ruby, o nestemată de 100,32 de carate, şi Hixon Ruby Crystal, o nestemată de 196,10 de carate, considerată unul dintre rubinele de talie mare care se apropie cel mai mult de perfecţiune.

La începutul acestei luni, un rubin de 8,62 de carate descoperit în Myanmar a fost vândut la licitaţie de casa Sotheby's cu preţul record de 8,57 milioane de dolari - aproape 1 milion de dolari per carat.

Compania Gemfields PLC deţine 75% din acţiunile minei Montepuez şi a obţinut în luna iunie 33,5 milioane de dolari în prima ei licitaţie de rubine şi corindoane brute.

 


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul