Un studiu realizat în Singapore oferă noi informaţii despre infecţia COVID-19 în cazul femeilor însărcinate

Un studiu realizat în Singapore oferă noi informaţii despre infecţia COVID-19 în cazul femeilor însărcinate

Femeile însărcinate diagnosticate cu COVID-19 nu fac forme mai severe ale bolii în comparaţie cu restul populaţiei, potrivit unui studiu realizat în Singapore şi publicat vineri, care a descoperit totodată că nou-născuţii ale căror mame sunt infectate prezintă anticorpi împotriva noului coronavirus, potrivit Reuters.

Studiul restrâns, în cadrul căruia au fost monitorizate 16 femei, nu a descoperit nicio dovadă a transmiterii virusului de la mamă la făt, oferind informaţii despre o problematică a infecţiilor cu COVID-19 care nu este încă bine înţeleasă la nivel global.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a spus că femeile însărcinate pot fi grav afectate de unele infecţii respiratorii şi că nu se ştie dacă mamele diagnosticate cu COVID-19 pot transmite virusul bebeluşilor în timpul sarcinii sau al naşterii.

''Concluziile studiului sunt reconfortante'', a precizat într-un comunicat Grupul de cercetare în domeniul obstetricii şi ginecologiei din Singapore.

''Aceasta demonstrează că incidenţa şi severitatea COVID-19 în rândul femeilor gravide corespunde tendinţelor din rândul populaţiei generale'', se mai spune în comunicat.

În cea mai mare parte, participanţii la studiu au suferit infecţii uşoare, femeile mai vârstnice şi supraponderale confruntându-se cu reacţii mai severe.

Nu s-au înregistrat decese în rândul participantelor la studiu şi toate s-au vindecat complet. Două dintre femei au pierdut sarcina, iar cercetătorii cred că este posibil ca unul dintre cazuri să fie legat de complicaţii asociate virusului.

Cinci femei au născut până la momentul publicării studiului, iar copiii acestora au prezentat toţi anticorpi fără să fi fost infectaţi cu virusului, deşi cercetătorii au precizat că nu se cunoaşte încă în mod sigur care este nivelul de protecţie pe care îl oferă.

Este necesară o monitorizare ulterioară pentru a vedea dacă nivelul de anticorpi scade pe măsură ce bebeluşii cresc, au mai spus cercetătorii.

Nivelurile de anticorpi detectate la bebeluşi au variat, fiind mai ridicate la cei ale căror mame au fost infectate mai aproape de momentul naşterii, au adăugat cercetătorii.

Medicii din China au raportat depistarea şi declinul în timp al anticorpilor COVID-19 la bebeluşii ale căror mame au fost diagnosticate cu COVID-19, potrivit unui articol publicat în octombrie în revista Emerging Infectious Diseases.AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…