Ungaria: Parlamentul a adoptat, într-o atmosferă tensionată, legea aşa-zisă a 'sclaviei'

Parlamentul ungar a aprobat miercuri, într-o atmosferă foarte tensionată, o lege controversată care flexibilizează timpul de lucru suplimentar şi pe care sindicatele şi opoziţia parlamentară o numesc a 'dreptului la sclavie', transmite AFP.

Legea, care creşte semnificativ numărul orelor suplimentare pe care le pot pretinde angajatorii, de la 250 la 400 pe an, a fost adoptată cu 130 de voturi pentru, 52 împotrivă şi o abţinere.

Pe tot parcursul dimineţii, deputaţii opoziţiei au încercat să împiedice votul, într-una din rarele demonstraţii de unitate în faţa parlamentarilor partidului conservator Fidesz al premierului Viktor Orban.

Strigăte, fluierături şi chiar sunete de sirenă au răsunat timp de mai multe ore în sala de şedinţe, lăsându-l însă impasibil pe prim-ministru, care a asistat la dezbateri.

Modificarea legislativă este supusă de mai multe săptămâni unei puternice contestări sociale.

Opozanţii văd în ea rezultatul presiunii exercitate de giganţii germani din industria auto, piloni ai economiei din Ungaria, în favoarea flexibilizării timpului de lucru într-un context de deficit acut de forţă de muncă în ţară.

'Guvernul este de partea muncitorilor', a declarat însă Viktor Orban, care a salutat adoptarea textului şi a susţinut că acesta vine în sprijinul angajaţilor care doresc să câştige mai mult, dar erau împiedicaţi până acum de 'obstacole birocratice stupide'.AGERPRES


populare
astăzi

1 Bani de la stat pentru îngrijirea părinților: condiția legată de serviciu

2 Haos în PSD pe tema reformei / partidul vrea desființarea forțată a tuturor comunelor sub 3.000 de locuitori, dar și a orașelor care au scăzut sub prag…

3 Scandal și amenințări în PSD: Claudiu Manda își pune miniștrii la punct cu demiteri

4 Lideră PNL, sub control judiciar pentru o evaziune fiscală de peste 2 milioane lei

5 Profețiile apocaliptice ale lui Peter Thiel: cine este noul „anticrist” în viziunea miliardarului