Unica finală mondială: Spania, campioana Europei, înfruntă Argentina

Duminică, 19 iulie, de la ora 22:00 (ora României), toți ochii vor fi ațintiți asupra stadionului MetLife, unde Spania și Argentina se vor duela pentru cel mai râvnit trofeu din fotbal. Cele două echipe naționale au ajuns în finală după ce au depășit în semifinale adversari puternici: Spania a învins Franța, în timp ce Argentina a trecut de Anglia.

Messi vs. Lamine Yamal  Foto/Colaj Sportpictures

Messi vs. Lamine Yamal Foto/Colaj Sportpictures

O confruntare cu totul specială

Această finală de Cupă Mondială este una fără precedent în istoria competiției, deoarece aduce în fața publicului un duel între campioana Europei și deținătoarea trofeului Copa America. Spania și-a asigurat titlul continental la EURO 2024, învingând Anglia cu scorul de 2-1 în finală. De cealaltă parte, naționala Argentinei și-a apărat supremația în America de Sud la Copa America 2024, unde a învins Columbia cu 1-0 într-o finală tensionată, golul decisiv fiind marcat în prelungiri de Lautaro Martinez.

Din punct de vedere istoric, Spania și Argentina nu s-au mai întâlnit niciodată într-un meci oficial eliminatoriu. Singura lor confruntare la un turneu final mondial a avut loc în faza grupelor la ediția din 1966, când Argentina a reușit să se impună cu 2-1.

Programul transmisiunilor

Partida decisivă pentru trofeu va fi transmisă în direct în România de Antena 1 și va putea fi urmărită și pe platforma de streaming AntenaPLAY.

Înainte de marea finală, duminică, 19 iulie, de la ora 00:00 (ora României), va avea loc și finala mică, unde Franța și Anglia se vor confrunta pentru medaliile de bronz.

Explorează subiectele:

Cupa Mondială 2026 Spania Argentina


populare
astăzi

1 „Ai băut ceva?” Scandal monstru între Ponta și Miruță, în direct la TV: „Băi, mincinosule, îmi vine să vomit când te ascult”. De la ce s-au luat

2 STENOGRAME Cinismul PSD în spatele ușilor închise: disperarea după „pârghii” și teama de AUR

3 Percheziții DNA la o firmă administrată de fratele șefului CCIR

4 Jocurile de culise din PSD și trocurile cu AUR, expuse într-un scandal cu Victor Ponta

5 Sorin Grindeanu își ascunde averea soției într-o falsă transparență pe site-ul PSD