Unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Național; reconectarea se va produce în câteva ore

Unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Național joi după-amiaza, la ora 17:40, din cauza unui tranzient în partea clasică a centralei, reconectarea urmând să se producă în câteva ore, a anunțat SN Nuclearelectrica.

"În prezent, reactorul Unității 2 este la putere, iar specialiștii CNE Cernavodă efectuează analize tehnice privind natura tranzientului. Întrucât reactorul este la putere, reconectarea Unității 2 a CNE Cernavodă la Sistemul Energetic National se va realiza în câteva ore", se spune în comunicatul companiei.

Potrivit sursei citate, realizarea analizelor tehnice nu are niciun impact asupra securității nucleare a reactorului, personalului de exploatare, populației și mediului înconjurător.

"Sistemele centralei funcționează conform proiectului și realizarea analizelor tehnice nu implică niciun impact asupra securității nucleare a reactorului, personalului de exploatare, populației și mediului înconjurător", precizează Nuclearelectrica.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

3 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

4 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

5 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii