Uniunea Europeană a început dezbaterea asupra potenţialului certificat de vaccinare pentru călătorie

Uniunea Europeană a început dezbaterea asupra potenţialului certificat de vaccinare pentru călătorie

Statele membre ale Uniunii Europene au început luni o dezbatere în jurul ideii dacă persoanele care au primit vaccinul împotriva COVID-19 ar trebui să aibă la vară o libertate de călătorie mai mare decât cei neimunizaţi, relatează Reuters.

Miniştrii pentru afaceri europene ai celor 27 de ţări membre ale UE au avut o videoconferinţă pentru a discuta despre o mai mare coordonare în distribuirea vaccinurilor, urmând ca subiectul să fie discutat joi şi de liderii din UE, care se vor reuni tot în videoconferinţă.

Săptămâna trecută, într-o scrisoare către Comisia Europeană, premierul grec Kyriakos Mitsotakis a evocat ideea unui certificat de vaccinare în UE pentru a ajuta la restabilirea călătoriilor transfrontaliere care au fost puternic afectate de pandemie.

Duminică, ministrul german al Afacerilor Externe, Heiko Maas, a spus că persoanele vaccinate ar trebui să poată să se întoarcă mai repede în restaurante şi cinematografe, deşi alţi miniştri au criticat această poziţie.

Maros Sefcovic, vicepreşedinte al Comisiei Europene, a spus că este important să se evidenţieze că vaccinarea este voluntară şi că unele persoane nu pot sau nu vor să se vaccineze.

După discuţia de luni, Sefcovic a declarat într-o conferinţă că drepturile acestor persoane nu ar trebui limitate. Cu toate acestea, vaccinarea ar putea deveni o condiţie pentru a călători, aşa cum sunt actualele cerinţe din multe ţări privind prezentarea unui test negativ pentru COVID-19.

"Vor fi opţiuni diferite privind gestionarea călătoriilor. Ar putea fi adăugată şi posibilitatea unui certificat de vaccinare electronic", a afirmat el.

Michael Roth, reprezentantul Germaniei la videoconferinţa de luni, a declarat că este vital să se stabilească dacă persoanele vaccinate pot transmite sau nu în continuare virusul.

Executivul european lucrează la asigurarea colectării electronice a datelor legate de vaccinare într-un formular comun.

Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor va începe din această săptămână să colecteze date despre vaccinurile livrate şi vaccinările din fiecare ţară.

Sefcovic a spus că statele din UE trebuie să fie sincronizate cât de mult posibil pentru a ajuta la menţinerea pieţei unice deschise, permiţând libertatea de mişcare a persoanelor, şi implicit a lucrătorilor.

Multe state din UE spun că primesc mai puţine doze de vaccin împotriva COVID-19 decât se aşteptau şi se plâng de incertitudinea privind viitoarele livrări, au declarat pentru Reuters oficiali ai UE.AGERPRES


populare
astăzi

1 Indexarea pensiilor / ce variante sunt luate în calcul și ce prime ar putea primi pensionarii

2 BREAKING Primul sondaj pe București care pare pe bune!

3 Un pensionar român a câștigat în instanță și și-a majorat punctajul de pensie cu 50%

4 BREAKING Voi ați citit asta? / Avertismente și solicitări care dau fiori ale FMI pentru România...

5 De citit... / Se risipește vraja? / Cine a pus la punct infrastructura IT din spatele lui Călin Georgescu? Indiciile care duc către un grup slovac și legă…