Uniunea Europeană salută suspendarea de către SUA a sentinţei de condamnare la moarte la nivel federal

Uniunea Europeană a salutat sâmbătă decizia SUA de a impune un moratoriu privind execuţiile federale, informează dpa.

"Acesta reprezintă un prim pas promiţător care sperăm să ducă la o încetare definitivă a acestei practici la nivel federal şi să deschidă calea pentru abolirea la nivel naţional a pedepsei capitale în SUA", a declarat un purtător de cuvânt al şefului diplomaţiei europene, Josep Borrell.

"Uniunea Europeană se opune ferm pedepsei cu moartea în orice moment şi în orice circumstanţe", a adăugat sursa citată.

Oficialitatea europeană a apreciat că o condamnare la moarte reprezintă o formă de pedeapsă crudă şi inumană care nu acţionează ca o descurajare şi reprezintă "o negare inacceptabilă a demnităţii şi integrităţii umane".

Anterior, secretarul american al justiţiei, Merrick Garland, a anunţat un moratoriu temporar asupra execuţiilor la nivel federal în SUA.

"Mai întâi, este nevoie să fie revizuite toate procedurile şi reglementările, pentru a ne asigura că autorităţile din sectorul justiţiei au acţionat corect, uman şi în conformitate cu Constituţia", a anunţat Ministerul Justiţiei din SUA. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Protestul AUR / Mulțimea se mută la Arestul Central

2 Va interzice Nicușor Dan și TVR la Cotroceni după atacurile Sorinei Matei?

3 Nicușor Dan respinge demiterea șefului SPP într-un dialog tensionat la Dublin

4 Premieră în Marea Baltică / navă rusă lovită și avioane NATO ridicate de la sol

5 Blocaj în contractul Oerlikon / sistemele Armatei nu au trecut testele tehnice