Unul dintre cei patru suspecţi judecaţi pentru doborârea cursei MH17 a negat orice implicare

Unul dintre cei patru suspecţi judecaţi pentru doborârea cursei MH17 a negat orice implicare

Unul dintre cei patru suspecţi judecaţi pentru doborârea unui avion malaezian deasupra Ucrainei, în 2014, a negat orice legătură cu atacul sau cu procurarea rachetei care a dus la distrugerea aeronavei, a susţinut unul dintre avocaţii apărării, luni, la tribunalul districtual din Haga, unde are loc procesul, transmite Reuters.

Avionul companiei Malaysia Airlines care zbura pe ruta Amsterdam - Kuala Lumpur la 17 iulie 2014 a fost doborât de o rachetă lansată de pe un teritoriu controlat de rebeli pro-ruşi în estul Ucrainei. Toţi cei 298 de oameni aflaţi la bord şi-au pierdut viaţa.

După o anchetă internaţională care a durat aproape şase ani cu privire la tragedia cursei MH17, patru acuzaţi au fost chemaţi să răspundă în faţa justiţiei. Trei dintre sunt judecaţi in absentia începând din martie şi doar unul dintre ei, Oleg Pulatov, a solicitat să fie reprezentat de un avocat, ceea ce face ca, în baza legislaţiei olandeze, să nu poată fi considerat judecat în lipsă, deşi nu este de faţă la proces.

Avocata Sabine ten Doesschate a declarat luni la tribunal că clientul său "nu a contribuit şi nu a fost implicat şi, mai mult, nu a avut şi nu are niciun fel de cunoştinţe legat de modul şi motivul doborârii cursei MH17".

Ea a adăugat că Oleg Pulatov are îndoieli în ce priveşte scenariul acuzării conform căruia avionul a fost lovit de o rachetă de construcţie rusească BUK.

"Clientul nostru nu ştie ce s-a întâmplat. Ceea ce ştie este că nu a văzut nicio rachetă BUK", a insistat avocata.

Aceasta a mai menţionat că Pulatov ar fi dispus să depună mărturie, dar după ce se va ajunge la un acord privind modul în care se poate desfăşura acest lucru. Oleg Pulatov, care trăieşte în Rusia, face obiectul unui mandat internaţional de arestare.

Audierea de luni de la tribunalul de lângă aeroportul Schiphol a fost una procedurală, nefiind încă stabilită o dată pentru a începe propriu-zis procesul.AGERPRES


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE

3 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

4 „În a doua jumătate a anului situația categoric se va deteriora atât pentru firme cât și pentru populație”

5 VIDEO Primarul localității din care era fata de 14 ani oferă detalii șocante / Au fost identificați tinerii care au murit pe A1, loviți de un TIR