UPDATE Accident feroviar în nord-estul Bulgariei: Cel puțin patru morți și 23 de răniți

UPDATE Accident feroviar în nord-estul Bulgariei: Cel puțin patru morți și 23 de răniți

Cel puțin patru persoane și-au pierdut viața și 23 au fost rănite, sâmbătă dimineața, într-o explozie produsă după deraierea unui tren la intrarea în gara din localitatea bulgară Hitrino (nord-est), potrivit relatează AFP.

Cel puțin 23 de persoane au fost rănite și pompierii caută supraviețuitori, a anunțat șeful Apărării civile, Nikolay Nikolov. O parte dintre cei 800 de locuitori din Hitrino au fost evacuați.

Trenul, care transporta 20 de cisterne cu propilenă și patru cisterne cu propan butan, a deraiat la intrarea în gara din Hitrino după ce ultimele două vagoane cisternă care erau goale au acroșat un cablu de înaltă tensiune, a precizat Assia Yordanova, purtător de cuvânt al poliției regionale din orașul Șumen.

Explozia s-a produs la ora locală 05.H37 (03.H37 GMT) în gara din Hitrino, localitate situată la aproximativ 100 de kilometri de Varna, principalul port bulgar la Marea Neagră.


Accident feroviar în nord-estul Bulgariei: Cel puțin patru morți și numeroși răniți (media)

Cel puțin patru persoane și-au pierdut viața și numeroase au fost rănite, sâmbătă dimineața, într-o explozie produsă după deraierea unui tren de marfă în nord-estul Bulgariei, a anunțat poliția locală, relatează Novinite.

Potrivit unor surse medicale oficiale, citate de NOVATV, cel puțin 25 de persoane au fost spitalizate, multe dintre ele fiind grav rănite, în timp ce Ministerul de Interne a anunțat 12 răniți.

Accidentul s-a produs la ora locală 05:40. Explozia a avut loc după ce trenul care transporta cisterne încărcate cu gaz petrolier lichefiat a deraiat în apropiere de localitatea Hitrino, lângă orașul Șumen, în timp ce circula pe ruta Ruse-Varna.

Toate ambulanțele din orașele situate în apropiere, Razgrad, Șumen și Tărgoviște au fost trimise la locul accidentului, a declarat șeful serviciului de pompieri, Nikolay Nikolov, citat de Focus News Agency.

Cel puțin 20 de clădiri au fost distruse de explozie. Nu sunt așteptate noi explozii, dar împrejurimile imediate ale locului sunt evacuate, a precizat Nikolov.

Nu se cunoaște deocamdată cauza deraierii trenului, menționează Novinite.

Premierul bulgar în exercițiu Boiko Borisov s-a deplasat la locul accidentului. El le-a cerut cetățenilor să doneze sânge pentru a-i ajuta pe răniți.

AGERPRES/( AS — editor: Violeta Gheorghe, editor online: Andreea Lăzăroiu)


Citește și:

populare
astăzi

1 Horoscop luni, 18 martie. O zodie va fi trădată de cineva drag. Peștii vor avea parte de o surpriză

2 VIDEO Aproape interesant...

3 România construiește cea mai mare bază NATO din Europa

4 VIDEO Milionarul cu șase clase, o nouă aroganță

5 Foarte interesante amănunte...