UPDATE DNA: Fostul manager al Spitalului 'Sf.Apostol Andrei' din Constanţa, trimis în judecată pentru luare de mită

UPDATE DNA: Fostul manager al Spitalului 'Sf.Apostol Andrei' din Constanţa, trimis în judecată pentru luare de mită

Dănuţ Căpăţînă, fostul manager al Spitalului de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei" din Constanţa, a fost trimis în judecată miercuri de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în dosarul în care este acuzat de luare de mită.

"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată a lui Dănuţ Căpăţînă, aflat în stare de deţinere, la data faptelor manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă 'Sf. Apostol Andrei' Constanţa, pentru două infracţiuni de luare de mită, din care una în formă continuată", se precizează într-un comunicat al DNA transmis miercuri AGERPRES.

Sursa citată precizează că în acelaşi dosar a fost trimis în judecată şi omul de afaceri Gabriel Sorin Strutinsky, fiind acuzat de complicitate la luare de mită în formă continuată şi trafic de influenţă.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în perioada 2010 - decembrie 2014, Dănuţ Căpăţînă, în calitate de manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei" Constanţa, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ar fi pretins de la reprezentanţii a două societăţi comerciale remiterea unor comisioane de 10% din valoarea facturilor încasate de una dintre firme de la unitatea medicală (în cadrul unui contract prin care s-au externalizat serviciile de spălătorie) şi de 18-20% din valoarea investiţiilor ce urmau a fi efectuate în derularea unui contract de concesiune încheiat de spital cu cealaltă societate (servicii de pompe funebre).

În acest context, arată anchetatorii, Dănuţ Căpăţînă ar fi primit, efectiv, printr-un intermediar, suma totală de 663.083 lei.

"Concret, banii respectivi au fost pretinşi şi primiţi de inculpatul Căpăţînă Dănuţ atât pentru a truca procedurile de atribuire a unor contracte cât şi pentru a introduce în caietul de sarcini şi în documentaţia de achiziţie cerinţe de calificare pe care să nu le poată îndeplini decât firmele agreate", se arată în comunicat.

DNA mai arată că, într-unul dintre cazuri Dănuţ Căpăţînă ar fi beneficiat de ajutorul lui Gabriel Sorin Strutinsky, care şi-ar fi şi însuşit, prin intermediul unei societăţi pe care o controla, suma de 64.649 lei.

În aceeaşi perioadă, susţin procurorii, Gabriel Sorin Strutinsky a pretins şi a primit de la reprezentanţii aceleiaşi firme beneficiare suma de 346.395 lei, în schimbul determinării managerului Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă "Apostol Andrei" Constanţa să plătească la timp facturile şi să deruleze fără probleme contractele pe care societatea respectivă le avea încheiate cu unitatea medicală.

"În cauză s-a dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra a patru terenuri ce aparţin lui Gabriel Sorin Strutinsky, măsura respectivă fiind dispusă şi asupra a 250 părţi sociale pe care acelaşi inculpat le deţine la o societate comercială", precizează procurorii anticorupţie.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanţa, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

DNA menţionează că Dănuţ Căpăţînă şi Gabriel Sorin Strutinsky au mai fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie, în patru respectiv două cauze penale, pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate acestora.

 

AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 ULTIMA ORĂ Pesedistul Tudorache, îngropat de procurorii DNA! Încă un dosar! Intră în horă și avocata lui Dragn…

2 Nu, nu este fundația unui bloc, este cavoul lui Videanu de la Bellu!

3 Cică vipera era agitată! / Amănunte picante despre despărțirea „cuplului prefăcătoriei”

4 Citiți asta! / Un caz-școală de Mafie politico-judiciară!

5 Pensii speciale de jurnalişti pentru generalul Pavel Abraham, meteorologul Romica Jurcă sau colonelul Mircea …