UPDATE DNA: Nicușor Constantinescu, fost președinte al CJ Constanța, urmărit penal în trei noi dosare

UPDATE DNA: Nicușor Constantinescu, fost președinte al CJ Constanța, urmărit penal în trei noi dosare

Procurorii anticorupție au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale în trei dosare distincte față de Nicușor Constantinescu, fost președinte al Consiliului Județean (CJ) Constanța.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis miercuri AGERPRES, suspectul, care la data faptelor era președinte al CJ Constanța, iar în prezent se află în detenție, este cercetat sub aspectul săvârșirii a patru infracțiuni de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, din care două în formă continuată.

Conform aceleiași surse, în primul dosar este vorba despre fapte comise între anii 2011 și 2013.

"Suspectul Constantinescu Nicușor-Daniel, în calitățile de președinte al CJ Constanța și ordonator principal de credite, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu în sensul că a achitat în mod nelegal către Regia Autonomă Județeană Drumuri și Poduri (RAJDP) Constanța suma totală de 40.780.316 lei", se arată în comunicat.

Potrivit procurorilor, suma de bani, ce reprezenta contravaloarea unor lucrări de modernizare și reabilitare a unor drumuri județene și de consolidare a sistemului rutier, a fost achitată fără a se parcurge vreo procedură de atribuire dintre cele prevăzute de lege, în absența documentelor justificative legal întocmite din care să rezulte efectuarea în realitate lucrărilor și fără ca lucrările să fie recepționate de către beneficiar, întrucât nu îndeplineau cerințele de calitate, într-unul dintre cazuri drumul fiind deteriorat în proporție de 100%.

În al doilea dosar, Nicușor Constantinescu este suspectat că în anul 2013, tot în calitate de președinte al consiliului județean, a încălcat prevederile legale în legătură cu adoptarea și punerea în aplicare a unei hotărâri privind alocarea unei sume de bani către RAJDP Constanta, în vederea ducerii la îndeplinire a Programului cu obiectivele și lucrările de drumuri și poduri pentru anul 2013 finanțate din bugetul județului.

"În concret, prin hotărârea respectivă, suspectul a acordat RAJDP Constanța, cu titlu de subvenții, importante sume de bani, deși potrivit prevederilor legale regiile autonome puteau primi subvenții doar în cazul în care înregistrau pierderi și doar pentru acoperirea deficitelor respective. Acest lucru nu era valabil și pentru RAJDP Constanța care, în exercițiul financiar anterior, înregistrase profit", se precizează în comunicatul DNA.

Al treilea dosar vizează fapte comise în perioada decembrie 2009 — noiembrie 2010, când Nicușor Constantinescu și-a îndeplinit cu încălcarea legii atribuțiile de serviciu privind gestionarea bugetului și exercitarea funcției de ordonator principal de credite, plătind în mod nelegal către o firmă de publicitate "agreată" suma de 401.700 de lei.

Procurorii susțin că acești bani au fost achitați societății respective pentru servicii de publicitate care au fost achiziționate cu încălcarea normelor în materia achizițiilor publice și finanțelor publice.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 VIDEO București 2024...

4 Așa o fi?

5 Misterioasa decizie a Armatei Chinei...