UPDATE Franța: Trei persoane au fost rănite într-un tren de un individ înarmat

Trei persoane au fost rănite, dintre care două grav, de un individ înarmat ce a deschis focul vineri într-un tren ce circula între Amsterdam și Paris, dar atacatorul a fost în cele din urmă imobilizat de pasageri și predat poliției în gara Arras (nordul Franței), transmite AFP, citând surse concordante.

Incidentul a survenit la puțin timp după ora 16:00 GMT. Un purtător de cuvânt al companiei de căi ferate franceze, SNCF, a precizat că atacatorul avea asupra sa arme albe și arme de foc. Potrivit purtătorului de cuvânt, două dintre persoane au fost grav rănite, a treia a fost rănită ușor, iar cel puțin una dintre victime ar avea răni de gloanțe.

Ministrul francez de interne Bernard Cazeneuve a pornit spre Arras, a indicat Pierre-Henry Brandet, purtătorul de cuvânt al ministerului său. El a confirmat pentru AFP că un bărbat a deschis focul în tren, adăugând că în acest stadiu "nu se știe nimic despre motivațiile sale".

"Ar fi prematur să se vorbească la acest moment despre o motivație teroristă", a spus Brandet la postul de televiziune BFM-TV, potrivit Reuters.

Respectivul tren aparține companiei Thalys, o filială a SNCF. Thalys a anunțat pe Twitter că serviciile de urgență s-au deplasat la locul unde este oprit trenul, iar situația se află sub control și pasagerii sunt în siguranță.

Parchetul francez a precizat ulterior că cei doi pasageri care au reușit să-l imobilizeze pe atacator sunt cetățeni americani. Departamentul antitero al Pachetului din Paris a deschis o anchetă.

Franța se află în stare de alertă după atacurile islamiste din luna ianuarie de la Paris și din împrejurimi, soldate cu 17 morți.

AGERPRES/(AS — editor: Ionuț Mareș)


populare
astăzi

1 Cămătăria legală / La un IFN, 1.000 de lei împrumutați se transformă în 4.500 de rambursat în doar 15 luni

2 Recorder / Cel puțin 30% din teza de doctorat a șefului SPP, Lucian Pahonțu, este plagiată

3 Noul director Nuclearelectrica / absolvent de Spiru Haret, zero experiență în privat, promovat de administrația Firea

4 „Mi l-au propus structurile, nu faci propuneri de capul tău. Normal că l-am recomandat”

5 Prejudiciu de peste un milion de euro: Percheziții la cooperative meșteșugărești în București