UPDATE Germania: Mai mulţi răniţi într-un atac cu cuţitul într-un tren în Bavaria; agresorul a fost arestat (poliţia)

Mai multe persoane au fost rănite sâmbătă într-un atac cu cuţitul comis într-un tren în landul german Bavaria, a anunţat poliţia locală, precizând că agresorul prezumtiv a fost arestat, transmite France Presse.

''Conform primelor informaţii, mai multe persoane au fost rănite'', a indicat poliţia din Neumarkt in der Oberpfalz, într-un comunicat, dând asigurări că ''acum nu mai există niciun pericol''.

Un bărbat a fost arestat, a mai anunţat poliţia, fără alte precizări deocamdată.

Potrivit tabloidului Bild, cel puţin trei persoane au fost rănite, dintre care două grav.

Totuşi, niciunul dintre răniţi nu este în pericol de moarte, a precizat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a poliţiei locale.

Trenul Intercity Express (ICE), care circula între oraşele Regensburg şi Nurnberg, este oprit în gara din Seubersdorf, a indicat un purtător de cuvânt al poliţiei federale, potrivit DPA.

Apelul de urgenţă a fost primit de poliţie la ora locală 09.00 (08.20 GMT).

Un important dispozitiv de securitate a fost desfăşurat la faţa locului.

Un purtător de cuvânt al companiei feroviare Deutsche Bahn a declarat că linia de cale ferată Regensburg-Nurnberg a fost închisă de la ora 09.00.

Germania s-a confruntat în ultimii ani cu o dublă ameninţare teroristă, jihadistă şi de extremă dreapta.

Mai multe atentate au fost comise începând din 2015. Pe 25 iunie, trei oameni au fost ucişi şi cinci răniţi într-un atac cu cuţitul comis de un somalez la Wurtzburg, în sudul ţării. AGERPRES


populare
astăzi

1 A început deja Al Treilea Război Mondial?

2 „Nu e niciun dubiu că Pahonțu a participat la reprimarea violentă, soldată cu 50 de morți și sute de răniți”

3 Péter Magyar, noi săgeți către România: Paks la putere maximă, Cernavodă oprită

4 Un guvern PSD cu premier independent politic ar urma să fie instalat până la 15 septembrie

5 Ultimele calcule pentru noul Guvern. Când va nominaliza Nicușor Dan premierul și pe cine mizează în Parlament