UPDATE Marea Britanie: Proiectul de lege privind Brexit-ul propus de Theresa May a trecut de primul obstacol în Parlament

UPDATE Marea Britanie: Proiectul de lege privind Brexit-ul propus de Theresa May a trecut de primul obstacol în Parlament

Camera Comunelor din Marea Britanie a votat în cursul nopții de luni spre marți să discute în a doua lectură planul premierului Theresa May de a abroga legile Uniunii Europene și de a le include în legislația britanică, relatează DPA.

După mai multe ore de dezbateri, pe alocuri dure, 326 de membri ai Camerei Inferioare a Parlamentului au votat favorabil, în timp ce 290 au fost împotriva proiectului de lege privind retragerea din UE.

Proiectul de lege abrogă legislația din tratatul din 1972 prin care Marea Britanie a aderat la Comunitatea Economică Europeană, așa cum era cunoscută atunci, și încorporează peste 12.000 de reguli și reglementări ale UE în legislația britanică înainte de ieșirea Londrei din UE prevăzută în 2019.

Theresa May a spus că acest vot sprijină dorința poporului britanic și oferă 'certitudine și claritate', permițând ca negocierile să avanseze pe 'baze solide', a relatat Press Association.

Laburiștii au spus că rezultatul votului este 'profund dezamăgitor', iar liberal-democrații au vorbit despre 'o zi neagră' pentru parlament.

Este de așteptat o opoziție mai puternică în următoarele săptămâni.

Înaintea dezbaterii din Camera Comunelor, secretarul pentru Brexit, David Davis, le-a spus parlamentarilor că britanicii "nu au votat pentru confuzie" la referendumul de anul trecut privind ieșirea din UE.

El a afirmat că un vot împotriva proiectului de lege ar fi "un vot pentru o ieșire haotică din Uniunea Europeană".

Înaintea votului, liderul laburist Jeremy Corbyn a spus că proiectul de lege propus de conservatori este "nedemocratic, acaparator de putere și amenință drepturi și garanții".

Chiar dacă Theresa May a pierdut majoritatea parlamentară în alegerile anticipate din iunie, planul a fost votat cu sprijinul a 10 parlamentari ai Partidului Democrat Unionist din Irlanda de Nord.

De asemenea, șapte aleși laburiști au votat ca proiectul de lege să ajungă la a doua lectură, iar 13 s-au abținut, conform Press Association.

Analiștii au atras atenția că Theresa May s-ar putea confrunta cu o rebeliune în etapele ulterioare ale procesului de votare a proiectului de lege din partea unor conservatori pro-UE atât în Camera Comunelor, cât și în Camera Lorzilor.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Horoscop luni, 18 martie. O zodie va fi trădată de cineva drag. Peștii vor avea parte de o surpriză

2 VIDEO Milionarul cu șase clase, o nouă aroganță

3 VIDEO Aproape interesant...

4 România construiește cea mai mare bază NATO din Europa

5 Pescobar a angajat-o pe noua Larisa